33.600 de măști donate de Emag către IGSU, distribuite către centrele publice pentru vârstnici și bolnavi cronici din județ

Noroc de donațiile făcute de firmele private. Autoritățile județene nu au fost în stare să achiziționeze până acum echipamente pentru instituțiile subordonate.

”33.600 de măști chirurgicale au ajuns la Brașov și vor fi distribuite către toate centrele publice de îngrijire ale persoanelor vârstnice și a celor pentru bolnavi cronici din județ.

Materialele de protecție, ajunse ieri la Brașov și provenind de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, donate de către Emag, vor fi utilizate pentru asigurarea condițiilor corespunzătoare de protecție a personalului din asistența socială pentru persoanele vîrstnice. 

La nivelul Brașovului există 10 centre publice de îngrijire ale persoanelor vârstnice și a celor pentru bolnavi cronici din județ, nouă aflate în subordinea DGASPC Brașov (la Victoria, Șercaia, Timiș, Brădet, Hărman și Tărlungeni) și unul în subordinea Direcției de Asistență Socială Brașov (Căminul pentru Persoane Vârstnice din Noua)”, se arată într-un comunicat de presă.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: