30.000 de contribuabili au utilizat metoda identificării vizuale online pentru înrolarea în SPV

Inspectorii ANAF au utilizat metoda identificării vizuale online pentru 30.000 de contribuabili – persoane fizice, care au optat pentru această modalitate, în vederea înrolarii în SPV. În medie, inspectorii ANAF au identificat 16 persoane fizice în fiecare oră, din august 2020, momentul operaționalizării acestei metode și până în prezent.

Spațiul Privat Virtual este un serviciu gratuit, disponibil 24/24, prin intermediul căruia contribuabilii depun declarații, cereri, solicită documente, verifică situația fiscală proprie ș.a. Persoanele fizice sau juridice, care dețin certificat digital calificat, pot solicita înregistrarea ca utilizator SPV, iar persoanele fizice, care nu dețin un astfel de certificat,  pot cere înregistrarea și pe bază de nume de utilizator și parolă.

Pentru a se înregistra în Spațiul Privat Virtual, fără a se mai deplasa  la sediile ANAF, persoanele fizice care se înregistrează cu nume de utilizator și parolă au posibilitatea să opteze pentru identificarea la distanță prin “identificare vizuală online”. Aprobarea înregistrării în SPV se poate realiza și pe baza verificării numărului unui document emis de Ministerul Finanțelor și/sau ANAF. Lista documentelor este disponibilă aici.

În cazul în care persoana fizică alege identificare vizuală online, ANAF iniţiază procedura și transmite persoanei, prin e-mail, următoarele informații:

  1. a) instrucţiunile de desfăşurare a sesiunii de identificare vizuală online;
  2. b) comunicarea faptului că, în situaţia în care nu poate participa la identificarea vizuală online la data şi ora programate, acesta are posibilitatea de a solicita o reprogramare, prin accesarea aplicaţiei de programări online;
  3. c) comunicarea faptului că neprezentarea la ora şi data ce vor fi comunicate va conduce la respingerea înregistrării în SPV;
  4. d) reguli de conduită.

În timpul sesiunii de identificare vizuală online funcţionarul public adresează întrebări specifice, cunoscute de ANAF şi persoana fizică, iar în situaţia în care persoana nu răspunde corect, cererea de înregistrare în SPV se respinge.

        

         Pentru înrolarea în SPV click aici.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: