265 de elevi au învățat programare de la voluntari din domeniul IT

În anul școlar 2018-2019, 265 de copii cu vârste cuprinse între 8 și 10 ani au participat în cadrul programului Adopt a School! unde au programat propriile povești, animații sau jocuri interactive. Prin intermediul programului, comunitatea a deschis o nouă perspectivă asupra programării, fiind văzută ca un mijloc de exprimare și nu doar ca o ramură ce dezvoltă un set de abilități tehnice specifice. Elevii au învățat cum să dezvolte strategii complexe pentru rezolvarea problemelor, cum să comunice ideile pe care le au, cum să prezinte proiectele în fața unui juriu și cum să lucreze în echipă, aptitudini valoroase și imperios necesare în secolul XXI.

Cu sprijinul directorilor și a cadrelor didactice, dar și a celor 105 voluntari din domeniul IT am reușit să ne punem amprenta asupra instituțiilor educaționale, care alături de noi se transformă prin integrarea tehnologiei. Pentru noi, acest lucru a însemnat mai mult decât să îi învățăm pe elevi cum să utilizeze calculatorul și internetul. Ne-am dorit ca aceștia să deprindă cum să folosească tehnologia pentru a-și atinge obiectivele personale și pentru a rezolva probleme din viața reală într-un mod constructiv.

Am reușit să creăm medii în care elevii, indiferent de specializarea lor, au oportunități de dezvoltare egale. Fie că învață la un liceu de muzică, fie că sunt pasionați de coregrafie și artă, copiii au găsit o reală plăcere în utilizarea programului Scratch. Am înțeles, astfel, că programarea este o limbă universală.”, a declarat Adelina Venter, manager de proiect la Cartea Daliei.

Programul a fost organizat pe tot parcursul anului școlar 2018-2019 în școlile: Colegiul Național „George Barițiu”, Școala Gimnazială Horea, Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță”, Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”, Școala Gimnazială „Ioan Bob”, Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia” (Cluj), „Școala Gimnazială Nicolae Iorga” (Sibiu), „Școala Nr. 27 Anatol Ghermanschi” (Brașov).

Cartea Daliei este o organizație tech non-profit din Cluj care promovează educația prin tehnologie. Misiunea noastră este să creăm medii în care toți copiii să aibă oportunități egale de a-și dezvolta abilități care îi vor ajuta să facă față provocărilor unui loc de muncă modern într-o societate în care tehnologia are un rol extrem de important.

În ultimii 4 ani am implementat proiecte de educație digitală în peste 15 localități din mediul urban și rural din România împreună cu peste 30 de școli și am ajutat 2200 de elevi să-și dezvolte aptitudinile digitale. Mai mult decât atât, am fost desemnați Best Social Impact Startup din România la Central European Startup Awards 2018 și câștigători la European Digital Skills Awards 2018 la categoria Digital Skills in Education, premiu acordat de Comisia Europeană.

Cluburile de programare sunt organizate cu sprijinul a 7 companii de IT printre care se numără iQuest, Yardi România, Accesa, Telenav, Fundația TELUS, UiPath & Ullink, Xoomworks, Yonder.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: