202 brașoveni în carantină, iar 3741 în autoizolare la domiciliu

 În județul Brașov, potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică, disponibile la ora redactării acestui material, 202 persoane se află în carantină, iar 3.741 de persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu.
■ Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul de Jandarmi Județean, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Burebista” și Poliția Locală au continuat misiunile impuse de starea de urgență și de ordonanțele militare aflate în vigoare, efectuând controale și verificări, escortând convoaie auto și asigurând paza locațiilor de carantinare.
■ Astfel, s-au efectuat 2.627 de verificări ale respectării condițiilor autoizolării la domiciliu. Poliția și Direcția de Sănătate Publică Brașov au aplicat două sancțiuni pentru nerespectarea acestor condiții, persoanele respective fiind plasate în carantină instituționalizată și urmând să suporte costurile aferente perioadei de carantină.
■ Pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare, cu preponderență ale celor privind restricțiile de circulație, polițiștii și jandarmii au aplicat 419 sancțiuni, în valoare de peste 186.000 lei.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: