2 șmecheri au încercat să fenteze autoizolarea, dar au fost băgați forțat în carantină

În județul Brașov, potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică, 379 de persoane se află în carantină, iar 4.973 de persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu.
S-au efectuat 1.422 de verificări ale respectării condițiilor autoizolării la domiciliu. S-au constatat două cazuri de nerespectare a acestor condiții, persoanele respective fiind sancționate cu 20.000 de lei amendă și plasate în carantină instituționalizată, urmând a suporta costurile acesteia.

Pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare, cu preponderență ale celor privind restricțiile de circulație, precum și pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 1/1999, privind regimul stării de urgență și stării de asediu, polițiștii și jandarmii au aplicat 391 sancțiuni, în valoare de aproximativ 530.000 lei.
■ Efective de polițiști și jandarmi au însoțit 15 convoaie auto care au tranzitat județul sau spre locațiile de carantină.
■ Polițiștii brașoveni au verificat un număr de 29 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate, sub aspectul respectării prevederilor ordonanțelor militare emise după declararea stării de urgență, aplicându-se 2 sancțiuni, în valoare de 11.500 lei, pentru fapte de natură economică.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: