2 Iunie, ziua națională pentru adopție

În primele cinci luni ale anului, la nivelul DGASPC Brașov au fost eliberate 20 de atestate de familie adoptatoare și au fost încuviințate adopțiile pentru un număr de 21 de copii l Pe perioada stării de urgență, procedurile pentru adopție nu au fost suspendate, ele continuând la distanță, prin intermediul emailului, telefonului, aplicațiilor WhatsApp si Messenger, sau a cursurilor online

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov urează, cu ocazia „Zilei Naționale pentru adopție“„La mulți ani” tuturor copiilor care au fost adoptați sau așteaptă să fie adoptați, precum și familiilor care au adoptat sau urmează să adopte copii din sistemul public de protecție.

Ziua naţională pentru adopţie urmează în calendar, nu întâmplător, Zilei internaţionale a copilului şi a părinţilor. Din 2014 suntem invitaţi, în fiecare zi de 2 iunie, să conştientizăm cât de important este pentru un copil să crească într-o familie, în care să se simtă iubit și protejat. Instituirea unei Zile Naționale pentru Adopției are ca scop promovarea adopțiilor și propunerea de soluții pentru simplificarea procedurilor de adopție.

Legislația în vigoare prevede că persoana/familia care doreşte să adopte trebuie să fie atestată ca persoană/familie adoptatoare, atestatul se obţine la cerere, în urma parcurgerii unui proces de evaluare de către solicitant. Atestatul de persoană/familie adoptatoare certifică îndeplinirea condițiilor materiale și a garanțiilor morale necesare creșterii, educării și dezvoltării armonioase a copilului precum și existența abilităților parentale formate și dezvoltate pe parcursul procesului de evaluare.

Statistica arată că un copil instituţionalizat dorit de o familie ajunge în grija acesteia, în medie, nu mai devreme de un an și jumătate, timp în care trebuie parcurse numeroase proceduri legale. În anul 2019, au fost depuse 83 de cereri pentru evaluare în vederea eliberării atestatului de persoană / familii potențial adoptive, fiind eliberate 78 de atestate. Au fost încredințați în vederea adopției 68 de copii, 30 dintre aceștia provenind din alte județe, și a fost încuviințată adopția pentru 66 de copii, 30 dintre aceștia de pe profilul copilului greu adoptabil. În evidența biroului erau, la sfârșitul lui 2019, 32 de copii pentru  care se făceau demersuri pentru identificarea unei familii potențial adoptive, dintre care 30 au statut de copii greu adoptabili, respectiv cei pentru care în termen de 9 luni de la rămânerea definitivă a sentinței de deschidere a procedurii de adopție, nu s-a reușit inițierea potrivirii practice sau aceasta a eșuat. De asemenea, în evidența biroului se găseau 82 de copii în etapa postadopție.

În primele 5 luni ale acestui an au fost primite 16 cereri pentru evaluare în vederea atestării, au fost eliberate 21 de atestate, 11 copii au fost încredințați în vedere adopției, iar pentru 21 de copii a fost încuviințată adopția.

Pentru că adopţia reprezintă o șansă la o familie pentru toți copiii a căror reîntoarcere în familia biologică nu este posibilă, împreună cu specialiștii Biroului Adopții urmărim, într-un ritm susținut, integrarea cât mai rapidă în familii, prin procedura adopției, a copiilor declarați ca fiind, din punct de vedere legal, adoptabili, inclusiv pe perioada stării de urgență. Astfel, chiar dacă au fost impuse o serie de restricții cu privire la contactul direct între angajații DGASPC Brașov și beneficiarii serviciilor noastre sociale, procedurile de adopție aflate în derulare nu au fost oprite, ele continuând pe canalele de comunicare la distanță. Evaluările sociale și psihologice, activitatea de urmărire a copilului aflat în încredințare în vederea adopției, activitatea de monitorizare post adopție, precum și sesiunile de pregătire a persoanelor/familiilor potențial adoptive în vederea obținerii atestatului s-au derulat la distanță/online (email, telefon, WhatsApp, Messenger, cursuri online).

De Ziua adopției îi felicităm pe toți cei care se bucură astăzi de tandrețea unui copil adoptat și îi încurajăm pe cei care își doresc o astfel de minunăție acasă să continue și să doboare orice obstacol. Schimbarea, inclusiv pentru copiii abandonați, începe cu fiecare dintre noi!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: