Smiley face

17 persoane arestate la domiciliu, 135 sub control judiciar, iar 2 sub control judiciar pe cauțiune

Poliţia Brașov verifică, periodic, modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competentă.

În perioada 01.01.2017 -29.12.2017 la nivelul I.PJ Braşov au fost înregistrate un număr de 306 dosare de supraveghere judiciară, dintre acestea 28 vizând persoane faţă de care s-a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu, 276 persoane faţă de care s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar și 2 persoane faţă de care s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune.În ultima lună, la nivelul județului, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 40 de persoane.

În funcție de măsura preventivă dispusă, în sarcina persoanelor supravegheate se nasc diferite obligați precum:

  • Obligaţia de a se prezenta la organul de urmărire penală, la judecătorul  de drepturi și libertăți, la judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată ori de câte ori este nevoie;
  • Obligaţia de a informa organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței;
  • Obligaţia de a se prezenta la organul desemnat cu supravegherea sa, conform program de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat;
  • Obligaţia de a nu părăsi domiciliul;
  • Obligaţia de a nu comunica cu anumite persoane;
  • Obligaţia de a nu frecventa anumite locuri sau medii;
  • Obligația de a nu deține sau folosi arme.

În prezent,  poliţiştii brașoveni desfăşoară activităţi specifice faţă de:

  • 17 de persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu;
  • 135 persoane aflate sub control judiciar;
  • 2 persoane aflate sub control judiciar pe cauţiune.

 

Leave a Reply

%d bloggers like this: