102 brașoveni sancționați fiindcă nu purtau mască

Activitățile ample de verificare, în sistem integrat, au continuat în cursul zilei de 15 august 2020, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii virusului SARS-CoV-2, în zonele aglomerate, centre comerciale, lăcaşe de cult, piețe, târguri, supermarketuri, terase și cluburi în aer liber situate pe raza județului Brașov.
Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, polițiști locali, reprezentanți ai Ministerului Muncii, Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor din județul Brașov, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Brașov au desfășurat activități de verificare cu efective mărite, între priorități aflându-se și mijloacele de transport în comun.
Astfel, au fost verificate 196 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate pe linia respectării măsurilor impuse în perioada stării de alertă. De asemenea, au fost verificate aproximativ 1.700 de persoane cu privire la respectarea măsurilor impuse în această perioadă.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate 129 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 45.800 de lei.
Dintre acestea, 102 sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, 24 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice şi 3 sancţiuni pentru fapte de natură economică.
În cadrul acțiunilor au avut loc și activități preventive, de informare, dar și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă, în mijloacele de transport în comun.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: