100 de zile cu primarul Coliban. Pe facebook și în comunicatele de presă, Primăria Brașov stă bine. Concret, ce s-a făcut?

Luni, 8 februarie 2021, primarul Allen Coliban și cei doi viceprimari, Flavia Boghiu și Sebastian Rusu, și-au prezentat, în cadrul unei conferințe de presă transmisă și on-line, în fața brașovenilor, raportul de activitate pentru primele 100 de zile de la preluarea mandatelor.
Obiectivul actualei administrații a fost, de la începutul acestui mandat, implementarea unei noi abordări la nivelul autorității publice locale brașovene: respectarea principiilor de bună administrare prin creșterea transparenței, implicarea cetățenilor în luarea deciziilor, eficiență și competență în activitatea angajaților.
Prioritățile primarului pentru primele 100 de zile de mandat au fost acelea de a asigura o bună gospodărire a orașului, rezolvarea urgențelor, gestionarea pandemiei COVID-19 și organizarea și planificarea proiectelor de investiții, astfel încât la acest moment Brașovul să fie nu doar bine administrat, dar și cu perspective clare de dezvoltare în viitor.
„Am avut astăzi o conferință de presă de aproape două ore, care a trecut în revistă cele 10 capitole mari din programul de guvernare. Pe de o parte, când vorbim despre realizări, ne referim la felul în care au evoluat niște proiecte importante pentru Brașov și niște promisiuni făcute în campania electorală. Aș aminti Spitalul Regional, faptul că avem acum o perspectivă de a fi finanțat din fonduri guvernamentale – și avem o aliniere și o strategie de abordare a acestui subiect, am eliminat toate blocajele din acest proiect. Dacă vorbim de partea de mediu, am avut pași importanți în oprirea proiectul drumului forestier Gorița și în crearea Parcului Natural Brassovia. Dar, pe de altă parte, este important să discutăm și despre felul în care suntem organizați și despre felul în care oferim brașovenilor o bună guvernare. Vorbim despre felul în care am transparentizat contractele, despre angajările din administrația locală, despre toate aceste perspective de a avea o analiză-diagnostic și un audit pe ceea ce se întâmplă și s-a întâmplat în Primăria Brașov. Sunt teme mari, teme care, luate separat, sunt subiecte importante de discuție, dar cel mai important lucru, din punctul meu de vedere, este să avem acest dialog, această responsabilitate și acest gest de a veni în fața brașovenilor cu un raport la niște moment clare de timp. Am ales astăzi această cifră rotundă, 100 de zile; următorul raport de ansamblu va fi cel mai probabil la șase luni de la preluarea mandatului“, a declarat primarul Allen Coliban.
,,Brașovul Verde” și ,,Brașovul – orașul pietonilor, bicicliștilor și al traficului relaxat” sunt două dintre domeniile importante pentru actuala administrație. De aceea, primarul Allen Coliban a prezentat toate proiectele pe care municipalitatea le-a demarat în această perioadă, de la stoparea construirii drumului Gorița și demararea procedurilor pentru înființarea Parcului natural Brassovia, la proiectele de mobilitate demarate pentru implementarea traficului ecologic.
Nu în ultimul rând, primarul a vorbit și despre Brașov – orașul dezvoltat armonios, prezentând stadiile proiectelor pe care primăria le-a demarat pentru realizarea acestui obiectiv, dar și despre dezvoltarea relațiilor externe ale Brașovului și stabilirea de relații diplomatice cu reprezentanții altor țări.
Cei doi viceprimari au prezentat, de asemenea, rezultatele activităților delegate de primar. Astfel, viceprimarul Flavia Boghiu le-a prezentat brașovenilor modul în care a gestionat pandemia de COVID-19, de la demararea proiectului de testare rapidă, la înființarea de centre de testare și vaccinare. Tot viceprimarul Boghiu a prezentat și proiectele implementate sau în curs de implementare în domeniul educației (cum ar a fi depunerea proiectului pentru finanțarea achiziției de laptopuri și tablete pentru profesori și elevi, dublarea sau majorarea cu 80% a burselor pentru elevi), în domeniul serviciilor sociale (de la centrul pentru victimele violenței domestice, la stadiul proiectului spitalului regional sau proiectul de sprijin al anumitor categorii de brașoveni pentru plata chiriei) și, nu în ultimul rând, în cel al culturii, unde a vorbit despre elaborarea strategiei culturale până în 2035 și despre finanțarea proiectelor culturale.
Viceprimarul Sebastian Rusu a vorbit despre activitatea municipalității în gospodărirea orașului, de la curățenie la deszăpezire, inclusiv demararea în acest an a proiectului de colectare selectivă a deșeurilor prin achiziția a 30 de eco-insule, dar și modul în care Primăria este pregătită pentru intervențiile în situațiile de urgență. În cadrul capitolului ,,Brașovul prosper”, Rusu a vorbit despre sprijinul pe care Municipalitatea l-a acordat sectorului de afaceri pentru a trece peste această perioadă grea, provocată de pandemie, dar și despre proiectele de viitor ale municipalității pentru revitalizarea domeniului HoReCa. Nu în ultimul rând, o atenție deosebită a fost acordată capitolului sport, atât în privința dezvoltării sportului brașovean, cât și a măsurilor și facilităților implementate pentru a sprijini cluburile sportive.
Primarul Allen Coliban le-a promis brașovenilor că acest tip de raportare, în fața comunității brașovene, va deveni una regulată, astfel încât brașovenii să știe, în fiecare moment, modul în care aleșii lor își îndeplinesc activitatea.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: