Ziua Veteranilor de Război. Ce a declarat prefectul Marian Rasaliu? (VIDEO)

La Brasov a avut loc o ceremonie dedicata Zilei Veteranilor de Razboi. ”Este emoționantă clipa când te afli în apropierea unor oameni cu valori morale care și-au pus amprenta pe viitorul lor, prezentul nostru, crezul lor fiind sacrificiul suprem. Pentru asta ne-am adunat astăzi aici, să-i omagiem pe cei rămași și să-i comemorăm pe cei care și-au pierdut viața din prea mult devotament pentru țară.
Astăzi nu este 29 aprilie, sărbătoarea a fost devansată, din motive obiective. Dar acest aspect nu ne împiedică să-i onorăm cum se cuvine, așa cum ar trebui să o facem în fiecare zi de altfel, pe cei care au luptat pentru apărarea independenței, suveranității și integrității teritoriale a României. Pentru că – nu-i așa? – fiecare dintre noi le datorăm măcar o parte a bucuriei noastre că existăm.
Mă înclin în fața tuturor, a veteranilor de război și a urmașilor acestora, și vă asigur de toată prețuirea mea, a familiei mele și, sunt convins, a comunității noastre, a tuturor brașovenilor și nu numai, pentru curajul și demnitatea cu care ați apărat această țară.
Spuneam că veteranii de război au luptat cu demnitate și onoare sub drapel românesc pentru niște valori principiale, păstrate cu îndârjire decenii la rând, pentru apărarea și reîntregirea țării. Noi promitem să o păstrăm, să o dezvoltăm și să o facem mai puternică. Doar așa ne asigurăm că sacrificiile înaintașilor noștri nu au fost în zadar.
Tuturor vă doresc viață liniștită, multă sănătate în tot restul zilelor și să ne vedem cu bine și în anul ce vine”, a spus Marian Rasaliu, prefectul Județului Brașov. 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: