Ziua Internațională a Asistenței Sociale sărbătorită la Direcția de Asistență Socială Brașov

Viceprimarul Costel Mihai a fost prezent azi la evenimentul organizat de Direcția de Asistență Socială Brașov cu ocazia Zilei Internaționale a Asistenție Sociale.
  ”Astăzi cu ocazia Zilei Internaționale a Asistenție Sociale am participat la evenimentul organizat de colegii mei de la Direcția de Asistență Socială Brașov pentru a face cunoștință cu noii cursanți ai Academiei Seniorilorilor de a le spune ca sunt foarte atasat de acest proiect si că voi face tot ce pot din postura de viceprimar pentru a il sprijini.    
        Academia Seniorilor este un proiect care imi este foarte drag atât mie cât și celor care se implică zi de zi în derularea acestuia. Acest program a aparut ca o necesitate a comunității brașovene. Este deja bine știut faptul că la nivel demografic numărul vârsnicilor în Brașov este în continuă creștere, iar numărul celor care sunt lăsați singuri este și el foarte mare ca urmare a migrării populației în afara României. 
 Luând în considerare acești factori, Academia Seniorilor vine ca o mână de ajutor pentru vârsnicii marginalizați și a celor care simt nevoia să facă parte dintr-o comunitate. Activitatile academiei sunt menite să îi stimuleze pe participanti pentru a fi persoane active în societate și de a îi educa cu privire la sănătatea fizică și psihică. Pe lângă acestea, cursanții învăța despre noile metode de comunicare ce tin de tehnologia mobilă si internet și sunt puși în tema cu avantajele și pericolele acestora. 
       Academia Seniorilor se desfasoară cu sprijinul a numeroși parteneri ai Direcției de Asistență Socială cum ar fi Universitatea Transilvania Brașov, Societatea Națională de Cruce Roșie a României Filiala Brașov, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Țara Bârsei” al Județului Brașov, Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, Poliția Locală a Municipiului Brațov și Direcția de Sănătate Publică a Județului Brașov. Săptămânal, partenerii implicați în proiect propun de teme de inters general pentru vârsnicii care fac parte din academie. 
      În calitate de viceprimar voi sustine în continuare acest program și mă voi implica in dezvoltarea sa deoarece se dovedește a fi foarte benefic pentru persoanele vârsnice din orașul nostru” , a spus Costel Mihai, viceprimar al Municipiului Brasov.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: