Zilele Medicinei de Urgență Sibiene

În perioada 03-05.11.2017, respectiv 10-12.11.2017, în municipiul Sibiu va avea loc Simpozionul “Zilele Medicinei de Urgenţă Sibiene”, ediţia a XIV-a.

Activitatea va fi organizată de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu și Facultatea de Medicină din municipiul Sibiu.

În cadrul evenimentului vor fi prezentate lucrări științifice, vor avea loc cursuri teoretice, ateliere practice, dar și un exercițiu de descarcerare.

Scopul acestui simpozion este atât de promovare a medicinei de urgență prespitalicești în rândul studenților Facultății de Medicină din Sibiu și pregătirea acestora în vederea dobândirii competențelor de paramedic, cât și de informare a unui număr cât mai mare de persoane cu privire la importanța cunoașterii și acordării primului-ajutor calificat.

Evenimentul se adresează personalului medical, nonmedical, dar și studenților facultăților de medicină și se finalizează cu emiterea unor atestate de absolvire.

Deschiderea evenimentului va avea loc, vineri, 03 noiembrie a.c., la ora 16.00, în sala Aula Magna a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, str. Lucian Blaga nr.2A, acolo unde vor fi prezente aproximativ 400 de persoane, înscrise la acest simpozion.

 

Leave a Reply

%d bloggers like this: