Zeci de sesizari legate de practicantii de speedflying din Poiana Brasov

Zeci de apeluri! Este numărul sesizărilor la care au răspuns polițiștii locali aflați în misiune în Poiana Brașov alături de salvamontiști pentru a se asigura ca Regulamentului privind conduita schiorilor/snowboarderilor pe domeniul schiabil al municipiului Brașov este respectat cu strictețe pentru evitarea accidentelor și situațiilor conflictuale. De data aceasta reclamațiile i-au vizat pe practicanții de speedflying, sport care, conform noului regulament, este interzis din cauza pericolului pe care îl reprezintă.

Patrule mixte, alcătuite din polițiști locali și salvatori montani, sunt prezente pe pârtiile de schi din Poiana Brașov și din Masivul Postăvaru, asigurându-se că noul regulament adoptat la începutul acestui an, este asimilat și respectat de către practicanții sporurilor de iarnă.

Astfel de acțiuni vor continua și vor deveni tot mai frecvente, ca măsură de prevenție și ca încercare de reducere a numărului mare accidente înregistrate din cauza nerespectării regulilor de bază, privitoare la practicarea sporturilor de iarnă în Poiana Brașov” avertizează directorul Serviciului Public Salvamont, Sorin Păltânea.

Așadar, Poliția Locală Brașov constată și aplică amenzi turiștilor care nu respectă prevederile “Regulamentului privind conduita schiorilor/snowboarderilor pe domeniul schiabil al municipiului Brașov”.

Maniera de intervenție a agenților de la Locală este reglementată prin normativul aprobat în Consiliul Local, dar și în baza protocolului existent între Serviciul Public Local Salvamont și Poliția Locală Brașov.

Până la urmă, respectarea acestor reguli nu conduce decât la desfășurarea activităților de recreere și distracție în bune condiții și în siguranță pentru cei ce își petrec timpul liber pe pârție sau în zonele de agrement destinate special pentru schi, sănius, snowboard ori tubing. Sancțiunile pentru încălcarea regulamentului sunt cuprinse între 500 și o mie de lei sau între o mie și 2.500 de lei, funcție de tipul de contravenție”, precizează directorul executiv al Poliției Locale Brașov, Nicolae Aldea.

Așadar, în vederea prevenirii producerii accidentelor pe domeniul schiabil al Municipiului Brașov, sunt menționate următoarele restricții instituite de legiuitorul local:

  1. accesul pe pârtie al schiorilor însoțiți de animale de companie în timpul orarului de funcționare a instalațiilor de transport pe cablu; – sancțiunea este între 1000 și 2.500 de lei.
  2. accesul pe pârtii de schi închise, marcate cu semnul ”PÂRTIE ÎNCHISĂ”. Sancțiune cuprinsă între 500 și 1000 de lei.
  3. traversarea gardurilor de protecție, aferente pârtiilor, cu schiuri, plăci de snowboard sau fără acestea; Amenzi de 500 până la 1000 de lei.
  4. traversarea liniei de urcare a teleschiului pe jos, cu ajutorul schiurilor sau plăcii de snowboard. Traversarea se va putea face numai în locurile marcate special; (500 – 1000 lei, sancțiune)
  5. folosirea pârtiilor și traseelor de schi pentru agrement utilizând speedfly, biciclete sau alte dispozitive folosite în practicarea altor sporturi decât schiul și snowboardingul; cazul în care puteți fi amendați de la 500 până la 1000 de lei.
  6. accesul snowmobilelor pe pârtiile de schi, cu excepţia cazurilor în care acestea sunt folosite de personalul autorizat si pregătit al prestatorului activității de întreținere a pârtiilor de schi, sau intervenţiilor echipei Salvamont și Jandarmeriei Montane; (amenda poate ajunge până la 2.500 de lei)
  7. schiatul de tură nocturn pe alte pârtii decât cele stabilite prin prezentul regulament după ora 22:00; (500-1000 lei, sancțiune)
  8. accesul pe pârtia de schi, fără cască de protecție, a copiilor cu vârsta sub 14 ani; (500-1000 lei, sancțiune)
  9. intrarea persoanelor neautorizate în perimetrul balizat și marcat de către echipele Salvamont precum și tulburarea activității de salvare pe pârtie; (500-1000 lei, sancțiune)
  10. distrugerea cu intenție a elementelor de siguranță și semnalizare amplasate pe pârtie (plase de protecție, balize, saltele, catarge susținătoare, indicatoare, etc.) . Sancțiune, între 1000 și 2.500 de lei.

 

 

 

Leave a Reply

%d bloggers like this: