Smiley face

Weekend încărcat pentru pompierii sibieni

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu au intervenit, în acest weekend, pentru stingerea a patru incendii, îndepărtarea efectelor zăpezii de pe acoperişul unei clădiri, salvarea unei persoane surprinse sub capul tractor al unui autotren, dar și pentru acordarea              primului-ajutor calificat unui număr de 69 de persoane cu probleme medicale. Alte 22 de persoane au fost asistate medical de către formațiunile SMURD din cadrul Serviciilor voluntare ale localităţilor Copşa Mică, Dumbrăveni şi Ocna Sibiului.

Echipajele de pompieri din cadrul ISU Sibiu au intervenit pentru stingerea a patru incendii, două dintre acestea izbucnite la autoturisme, iar alte două la gospodării cetățenești în localitățile Șmig și Arpașu de Jos. Din nefericire, incendiul izbucnit într-o cameră a unei case de locuit din localitatea Șmig a fost soldat cu decesul unei femei în vârstă de 86 de ani. Cauzele incendiilor izbucnite la cele două gospodării au fost determinate de jarul căzut dintr-o centrală termică pe materiale combustibile și amplasarea necorespunzătoare a unei sobe fără acumulare de căldură față de materialele combustibile din apropiere.

Sâmbătă seara, un echipaj de descarcerare și un echipaj SMURD din cadrul ISU Sibiu au intervenit pentru salvarea unei persoane surpinse sub capul tractor al unui autotren răsturnat, în zona industrială din municipiul Sibiu. Datorită intervenției pompierilor sibieni, femeia, care avea brațul prins sub fiarele autorenului, a fost extrasă, acordându-i-se îngrijiri medicale de urgență. Femeia, conștientă, însă cu fractură la braț, a fost transportată de către SMURD la UPU Sibiu.

Pentru a preveni astfel de evenimente negative care pun în pericol viața și bunurile cetățenilor, recomandăm respectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor:

– nu se vor depozita materiale combustibile la o distanţă mai mică de 1 m faţă de sobele fără acumulare de căldură şi de 0,5 m faţă de sobele cu acumulare de căldură;

– în faţa uşiţei de alimentare, pardoseala combustibilă se protejează cu o bucată de tablă cu dimensiunile de 70 x 50 cm;

 

Pentru mijloacele de încălzire având drept combustibil gazele naturale se va avea în vedere verificarea şi întreţinerea în bună stare de funcţionare a instalaţiei de gaze naturale (conducte, robinete, arzătoare), înlăturându-se orice posibilitate de producere a scăpărilor de gaze;

Leave a Reply

%d bloggers like this: