Week-end plin la ISU Sibiu: trei accidente rutiere, doua incendii si 93 de persoane care au necesitat prim ajutor

Echipajele de intervenție din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu au intervenit, în acest weekend, pentru stingerea a două incendii, deblocarea ușii unui apartament, salvarea victimelor ca urmare a producerii a trei accidente rutire, dar și pentru acordarea primului-ajutor calificat unui număr de 93 de persoane cu probleme medicale.  

Vineri, 19 mai a.c., la ora 19.40, Staţia de pompieri Agnita în cooperare cu SVSU Nocrich au intervenit în localitatea Ţichindeal, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperişul unei case. Incendiul a cuprins grinzile şi tavanul locuinței, pe o suprafaţă de aproximativ 20 mp. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de un scurtcircuit produs ca urmare a a lăsării sub tensiune a unui aparat electrocasnic.

Sâmbătă, 20 mai a.c., la ora 15.45, Detaşamentul de Pompieri Sibiu a intervenit în municipiul Sibiu, strada Olteniei, pentru deblocarea ușii de la dormitorul unui apartament, în interiorul căruia se afla un copil, în vârstă de 2 ani.

Tot sâmbătă, 20 mai a.c., la ora 17.04, Detaşamentul de Pompieri Sibiu a intervenit în localitatea Hamba, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit. Incendiul a cuprins acoperişul şi planşeul casei, pe o suprafaţă de aproximativ 25 mp, mobilier, electrocasnice și materiale textile. Pentru localizarea și lichidarea incendiului, s-a intervenit cu două autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost folosirea intențioantă a sursei de aprindere  pentru a genera inecendiul.

Echipajele SMURD au intervenit, în această perioadă, pentru acordarea asistenției medicale de urgență și transportare la spital, a unui  număr de 93 de persoane cu afecțiuni medicale, dar și pentru salvarea victimelor ca urmare a producerii a trei accidente rutiere.

Unul dintre accidente s-a produs sâmbătă, 20 mai a.c., pe Autostrada A1, fiind soldat cu trei victime, dintre care una decedată, cel de-al doilea accident a avut loc duminică, 21 mai a.c., pe DN 7, pe raza localității Boița, și a fost soldat cu două victime, iar cel de-al treilea accident, a avut loc noaptea trecută, în municipiul Sibiu și a fost soldat cu patru victime, rănite ușor. Toate cele opt victime rezultate în urma producerii acestor accidente rutiere au primit îngrijiri medicale de urgență și au fost transportate la spital.

Leave a Reply

%d bloggers like this: