Week-end plin cu Opera Brașov

Vineri, 1 iunie 2018, de la ora 17.00, în Sala Mică – PATRIA, cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, Opera Brașov a programat cea de-a IX-a ediție a Recitalului „Ștafeta unei generații”, susținut de copiii angajaților Operei Brașov, inițiat și coordonat de pianista Simona Patriche. Acest Recital a stat sub semnul Centenarului, iar copiii și-au adus și ei contribuția la sărbătorirea Marii Uniri din 1918.

În cadrul acestui eveniment, care s-a dovedit și de această dată unul reușit, 22 de copii ai angajaților de la Opera Brașov, care studiază muzica de la vârste fragede (majoritatea sunt elevi ai Liceului Vocațional de Muzică „Tudor Ciortea” Brașov), s-au înfățișat în fața părinților, profesorilor și publicului cu ceea ce au ei mai bun investit în această pasiune: talent, studiu și mult efort. Astfel, ei au făcut dovada faptului că doresc să ducă mai departe „meseria” părinților lor și că viitorul este pe mâini bune, micii artiști de azi devenind, cu siguranță, peste timp, marii artiști de mâine. Programul recitalului a fost unul divers, cuprinzând piese interpretate la pian, vioară, violă, violoncel, contrabas, chitară și flaut, dar și vocal, care au emoționat și încântat audiența. Datorită sponsorilor: Kronospan, SIKA România, NORMANDIA, Asociația Internațională a Femeii Creștine Brașov, cărora le mulțumim și pe această cale, copiii s-au bucurat de premii consistente și interesante, care să le răsplătească strădania.

 

Sâmbătă, 2 iunie 2018, de la ora 18.30, în Sala Operei, a fost programat spectacolul cu opera „Tosca” de G. Puccini, în Luna Puccini, care îl omagiază pe compozitorul italian, la 160 de ani de la nașterea sa. Reprezentația a fost una extraordinară, care va rămâne în istoria instituției ca una de referință. Distribuția a fost una echilibrată, cu soliști de o valoare excepțională: Cristina Radu (debut) – Floria Tosca, Cosmin Marcovici (Opera Națională Română Iași) – Mario Cavaradossi, Lucian Petrean (Opera Națională București) – Scarpia, Dan Popescu (debut) – Angelotti, Lorand Cristian – Sacristanul, Nicolae Zaharia – Sciarrone, Claudiu Bugnar – Spoletta, Paul Tomescu – Temnicerul, Mariana Lazăr – Păstorul, Nicoleta Sasu – Statuia. Și-au dat concursul Orchestra și Corul Operei Brașov. Alături de ei, talentații artiști din Corul de Copii UNISON – seniorii, condus de dirijorul și managerul general George Dumitrașcu. Conducerea muzicală a spectacolului a aparținut maestrului Nicolae Dohotaru (Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” Chișinău). Montarea de la Opera Brașov a operei „Tosca” a fost realizată, în 2013, de regizorul italian Matteo Mazzoni, împreună cu scenografa Rodica Garștea. Asistent regie: Asineta Răducan. Dirijor cor: Leonard Boga.

 

Duminică, 3 iunie 2018, de la ora 16.30, la Coresi Shopping Resort, tot cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, în premieră, Opera Brașov a oferit copiilor brașoveni și nu numai, un cadou: spectacolul „Cocoșelul neascultător” de Ion Lucian. Amintindu-și de copilărie și cu multă poftă de joacă, au urcat pe scena din mall-ul brașovean, artiștii Operei Brașov: Irina Iftene (debut), Sonia Hazarian, Anca Panait, Marcel Zănescu, Cristian Dicu, Meda Enăcache, Mihaela Pop. Regia spectacolului a fost semnată de Constantin Ungureanu.  

Reprezentația a fost adaptată condițiilor scenice, scenografice, de lumini și sonorizare din acest spațiu neconvențional, în care Opera Brașov a jucat pentru prima dată, iar actul artistic s-a desfășurat luând în considerare aceste împrejurări.

Spectacolul a fost foarte bine primit de către public, aflat în număr foarte mare în jurul scenei de la Coresi, iar copiii care au asistat au fost foarte atenți și au intrat în acțiunea și jocul artiștilor, interacționând cu aceștia. La finalul reprezentației, cei mici au dorit să facă fotografii cu personajele din spectacolul „Cocoșelul neascultător”.

Acest prim demers al Operei Brașov, de a veni mai aproape de spectatori, într-un astfel de spațiu, s-a dovedit un succes, care va continua și cu programarea altor evenimente din sfera noastră de activitate.

 

În acest sfârșit de săptămână, vă așteptăm la spectacolul cu opera „Boema” de G. Puccini, în continuarea celebrării de la Opera Brașov a compozitorului italian: sâmbătă, 9 iunie 2018, de la ora 18.30!

Leave a Reply

%d bloggers like this: