Virgil Popa: “Săcelele a pierdut trenul fondurilor europene”

A trecut aproape un an şi jumătate de când municipiul Săcele are o nouă administraţie. După cum aţi observant în toată această perioadă, am pus mereu accentul pe ceea ce este de făcut în Săcele, pe proiectele pe care le am ca primar. Nu am făcut apel niciodată la “greaua moştenire” tocmai pentru a evidenţia faptul că pe mine, ca primar, mă interesează mai mult administraţia, decât discuţiile politicianiste. Anumite lucruri se cer totuşi spuse, tocmai pentru ca locuitorii municipiului Săcele, să înţeleagă de ce anumite lucruri merg mult mai încet decât îşi doresc şi decât îmi doresc şi eu.

Una din problemele grave cu care se confruntă oraşul nostru este cea a proprietătilor. Pot afirma cu tărie şi în cunostintă de cauză că în ultimii 25 de ani toţi cei care au condus administraţia săceleană nu au fost interesaţi de această problemă a proprietătilor oraşului.

În iunie 2016, când am preluat administraţia, Săcele nu avea intabulate pădurile, păsunile, străzile, drumurile de exploatare, marea majoritate a şcolilor şi nici măcar cartierele.

Din acest motiv unul din obiectivele majore ale actualei administraţii a fost intabularea imobilelor municipiului Săcele. Au fost astfel intabulate pană acum 1785 de ha de păsune, din cele aproape 2580 de ha ale municipiului. Din cele aproximativ 12.500 ha de pădure, 6000 de ha sunt deja în curs de intabulare. Cele 3 bulevarde (Braşovului,Libertătii şi George Moroianu), 15 străzi şi 3 drumuri de exploatare, din zona agricolă, au fost deja trecute în cartea funciară.

Mulţi dintre săceleni reprosează, pe bună dreptate, faptul că unitătile şcolare arată într-un anumit fel. Acest fapt este cauzat de aceeaşi problemă a intabulării, care a blocat şi blochează orice investiţie în acele imobile. Pană la această oră au fost înscrise în cartea funciară 7 imobile care aparţin unitătilor şcolare. În privinţa Şcolii nr 4 “Fraţii Popeea”au fost realizate lucrările necesare intabulării, dar din cauza unor probleme de proprietate a terenului, dosarul este pe rol în instanţă, urmând ca lucrările să fie definitivate după sentinţă judecătorească referitoare la teren.

Ultima, dar nu cea din urmă problemă, este cea a cartierelor de blocuri. În 25 de ani nimănui se pare nu i-a păsat de modul în care locuiesc săcelenii. Acest lucru este obligatoriu să se schimbe şi primul pas este cel al realizării actelor pentru aceste zone. Astfel, de anul trecut au demarat lucrările de cadastru şi de intabulare pentru anumite imobile din cartierele Movilă şi Ştefan cel Mare, cu termen de finalizare în anul 2018.

Tot anul viitor vor începe aceste lucrări şi în cartierul Electroprecizia. Fără aceste lucrări, administraţia nu poate declanşa investiţii majore în aceste zone.

Din nefericire, din cauza nepăsării unora, Săcelele a pierdut trenul fondurilor europene. Au fost ani în care se puteau face multe (şi e de ajuns să ne uităm peste gard la vecinul Braşov) dar se pare că nu s-a dorit sau nu s-a ştiut să se facă. Acest lucru nu trebuie insă să ne demoralizeze, şi dimpotrivă să ne determine în bine să facem impreună mai mult pentru oraşul nostru. Prin urmare, îi asigur pe săceleni, încă o dată, de eforturile mele pentru administrarea corectă şi în beneficiul cetătenilor Municipiului.

 

Primar

Ing.Virgil Popa

Leave a Reply

%d bloggers like this: