USR solicită Primăriei refacerea SF-ului pentru podul hobanat

Senatorul USR Brașov, Allen Coliban, solicită Primăriei refacerea studiului de fezabilitate pentru proiectul podului hobanat care ar urma să traverseze calea ferată și să preia o parte din traficul dinspre cartierul Tractorul, pentru a-l aduce în bulevardul Gării. Senatorul a trimis Primăriei punctul său de vedere, semnalând trei mari probleme.

Prima problemă este aceea că primăria lansează o consultare publică pentru un proiect al cărui studiu de fezabilitate nu este încă aprobat, aflându-se în faza obținerii avizului de mediu.  

A doua problemă constă în faptul că studiul de fezabilitate nu ia în calcul soluțiile care sunt deja prinse în Planul Urbanistic General, propunând o variantă diferită. Soluția ratată în studiul de fezabilitate este aceea a unei legături directe între străzile Crinului și Turnului prin supra-traversarea străzii Hărmanului pe un pod paralel cu cel de cale ferată.

De ce consider că varianta Crinului – Turnului merită analizată? Iată trei argumente:
1. Pasajul respectiv este veriga lipsă din ceea ce ar putea reprezenta Inelul 2 al Brașovului, inel de care traficul tot mai sufocat al orașului are mare nevoie.
2. Atât Inelul 2, cât și pasajul respectiv, au fost proiectate în anii de dinainte de Revoluție, ca soluție de extindere a rețelei de străzi din Brașov. Străzile Crinului și Minervei sunt paralele cu calea ferată și ar putea fi lățite la 4 benzi și prelungite până în Dârste, pentru o alternativă de traversare a orașului la Calea București și Bulevardul Saturn.
3. Varianta de pod hobanat propusă de către Primăria Brașov NU rezolvă problema de trafic. Podul va vărsa tot traficul în mijlocul Bulevardului Gării, deja sufocat, atât la intersecția cu Hărmanului/Vlahuță, cât și în giratoriul din fața gării.

Cea de-a treia problemă identificată de senatorul Allen Coliban este faptul că studiul de trafic nu este finalizat, prin urmare, în acest moment, lipsesc informații esenţiale pentru fundamentarea unei decizii.

În studiul de fezabilitate, trebuie să avem o analiză reală a alternativelor, care să ia în calcul și alte variante și care să nu plece de la niște concluzii presetate. Eu am trimis toate aceste argumente Primăriei Brașov, în mod oficial și în timpul perioadei de consultări. Aștept să fie luate în calcul, le voi prezenta și în momentul în care va ajunge studiul de fezabilitate la aprobare în Consiliul Local.” a mai declarat senatorul USR Brașov.

20 septembrie 2019
USR Braşov

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: