USR Săcele și-a ales conducerea…numai femei

Joi, 5 iulie, a avut loc prima Adunare Generală a filialei USR Săcele, înființată în data de 7 iunie 2018.

Membrii structurilor de conducere, arbitraj și control au fost aleși prin votul democratic al membrilor filialei. Biroul Politic al filialei USR Săcele, care a primit un mandat cu o durată de 6 luni, este format din:

  • Carmen Beju – Președinte
  • Daniel Ancuța – Vicepreședinte
  • Anca Nicoleta Luca – Vicepreședinte
  • Daniela Cismaru Inescu – Vicepreședinte

Filiala USR Săcele este a cincea filială locală înființată în județul Brașov, după filialele din Brașov, Făgăraș, Râșnov și Codlea.

Toți membrii filialei USR Săcele sunt compatibili cu criteriile de aderare ale Uniunii Salvați România și sunt cetățeni onești, implicați în problemele locale, care vor să schimbe în bine comunitatea lor și felul în care aceasta este administrată.Îi așteptăm alături de noi pe toţi locuitorii din Săcele care își doresc o administrație modernă, eficientă și transparentă şi care vor să se implice în realizarea acestui deziderat.Toţi cei interesaţi îi pot contacta pe reprezentanţii filialei Săcele la adresa de emailsacele@brasov.usr.ro sau se pot înscrie direct pe site-ul Uniunii Salvaţi România:www.usr.ro/inscriere.

Leave a Reply

%d bloggers like this: