Smiley face

USR lupta pentru drumuri mai sigure in judetul Brasov, fara costuri inutile

În cadrul programului de îmbunătățire a siguranței rutiere din județ, membrii filialelor USR monitorizează starea drumurilor și condiţiile de circulaţie şi adresează solicitări autorităţilor atunci când identifică situații precum deficiențe ale semnalizării rutiere, starea proastă a carosabilului sau lipsa elementelor de separare între sensurile de circulație.

În luna iulie, membrii USR din Codlea și Ghimbav au adresat solicitări către Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov, în vederea montării de urgență a separatoarelor de beton între sensuri pe DN1, între localităţile Ghimbav și Codlea. Solicitările au fost făcute în contextul în care, la jumătatea lunii iulie, autoritățile au montat o serie de stâlpișori lamelari și separatoare de plastic, însă acestea au dispărut fără urmă în câteva zile, cu autor necunoscut, dovedindu-se o măsură inutilă și o cheltuială de prisos pentru acel sector de drum.

Ovidiu Paraschivescu, membru USR Codlea: “Ineficiența separatoarelor din plastic a fost deja confirmată încă de anul trecut când, la presiunea colegilor din USR Codlea și a locuitorilor din zonă, DRDP Brașov a montat separatoare din plastic în zona Dealul Câinelui, un loc periculos pentru participanții la trafic. Fiind rapid distruse, le-au înlocuit la câteva luni cu separatoare de beton, aceasta fiind soluția cea mai durabilă. Solicităm DRDP să nu mai repete acel scenariu și să reducă costurile de îmbunătățire a infrastructurii rutiere“.

Întrucât administratorul DN1 nu a oferit niciun răspuns legat de stocurile existente de separatoare și nici nu a comunicat un termen pentru montarea lor, dovedind practic zero capacitate de reacţie imediată la nevoile din trafic, membrii USR au depus o reclamație administrativă la DRDP Brașov.

Tot pentru îmbunătățirea siguranței și condițiilor de trafic pe DN1, membrii USR din Ghimbav au sesizat Inspectoratul de Poliție Județean Brașov cu privire la faptul că, pe sectorul DN1 din localitate, nu se circulă în condiții de siguranță din cauza gropilor din carosabil, sunt deficiențe pe linie de sistematizare, nu este respectată viteza legală și nivelul zgomotului se situează peste limitele legale.

Mircea Toiu, coordonator proiecte USR la Ghimbav:
Alături de colegii din Codlea, acționăm ca sectorul DN1 ce traversează aceste localități să devină o zonă sigură atât pentru pietoni cât și pentru participanții la trafic. În urma sesizării depuse către IPJ, ni s-a comunicat că, în decursul anului 2018, au fost efectuate verificări, iar DRDP a fost informat de mai multe ori asupra deficiențelor constatate, în vederea remedierii acestora în cel mai scurt timp. Mai mult decât atât, DRDP a fost amendat cu sumele de 3.045 lei și 14.500 lei, pentru denivelări accentuate ale părții carosabile și deteriorarea semnalizării rutiere. Vom ține sub observație modul în care administratorul drumului înțelege să-și îndeplinească obligațiile față de cetățeni”.

Cetăţenii care doresc să se implice sau să semnaleze probleme similare de carosabil ori semnalizare sunt rugați să ne contacteze la brasov@usr.ro, pe pagina de facebook USR Brașov sau la telefon 0749 209 641.

One thought on “USR lupta pentru drumuri mai sigure in judetul Brasov, fara costuri inutile

  • 26 August 2018 at 7:04
    Permalink

    Lasati toate vrajelile cu aceste proiecte si construiti autostrada Brasov-Sibiu!

    Reply

Leave a Reply

%d bloggers like this: