Un tanar de 19 ani fara permis a bagat 2 persoane in spital

Terbilism pe sosele. La data de 04.05 a.c., în jurul orelor 11.15, un bărbat de 19 ani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 103C, dinspre Sânpetru spre Bod,  la km. 9 + 150 m., în timpul efectuării unei manevre de depășire neregulamentară, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu o autoutilitară, condusă regulamentar din sens opus de un bărbat de 48 ani.

În urma impactului a rezultat avarierea ambelor vehicule și vătămarea corporală a celor doi conducători auto precum și a unui minor, de 14 ani, pasager dreapta față în autoturism, care au fost transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Polițiștii au stabilit în urma verificărilor că bărbatul de 19 ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul condus de acesta nu deține carte verde valabilă.

În cauză a fost constituit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și vătămare corporală, cercetările fiind continuate sub supravegherea unității de parchet competente.

Leave a Reply

%d bloggers like this: