Un minor a sofat pana a ajuns cu masina intr-un sant

La data de 10.04.2017, polițiștii au identificat pe strada Mihai Viteazu din localitatea Apaţa, în dreptul imobilului cu nr. 529, un autoturism derapat în afara părții carosabile, fără ocupanți în interior, care prezenta mai multe avarii în partea din faţă.

Verificările efectuate au relevat faptul că autoturismul a fost condus în ziua respectivă de un minor în vârstă de 17 ani și, întrucât nu deținea permis de conducere, a pierdut controlul direcţiei şi a intrat în șanţul aflat la marginea drumului. La data producerii evenimentului în autoturism se mai aflau două persoane, respectiv un minor în vârstă de 12 ani și proprietarul autoturismului, care nu deține permis de conducere.

În urma evenimentului nici o persoană nu a suferit vătămări corporale.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea vehiculului unei persoane care nu deține permis de conducere, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorului de caz.

 

 

Leave a Reply

%d bloggers like this: