Ultimele autobuze noi de 10,6 metri au intrat în circulație

Astăzi au intrat în trafic și ultimele 16 autobuze din lotul de autobuze de 10,6 metri lungime, astfel că din totalul de 105 autobuze, în acest moment pe liniile de transport RATBV circulă 35 de autobuze noi, dintre care 30 cu lungimea de 10,6 metri și 5 cu lungimea de 12 metri. În următoarele săptămâni vor ajunge alte 15 autobuze cu lungimea de 12 metri, iar până la sfârșitul lunii aprilie, tot lotul de 105 autobuze va trebui să fie livrat către RATBV.
Din luna mai, în municipiul Brașov vor circula 30 de autobuze cu lungimea de 10,6 metri, 35 cu lungimea de 12 metri și 30 cu lungimea de 18 metri.
,,Din această dimineață au intrat în trafic încă 16 autobuze noi, care vor asigura condiții mai bune de transport brașovenilor. Am cerut societății de transport ca aceste autobuze să fie introduse pe rutele pe care s-au constatat probleme în ceea ce privește condițiile oferite călătorilor, dar și pe acele rute unde au existat sesizări privind poluarea pe care mijloacele de transport în comun o produc. Nu mai vreau să fim în situația în care, în centrul istoric, o zonă protejată, să circule autobuze care lasă în urmă o dâră de fum. Pe lângă poluare, aceste situații aduc atingere și imaginii orașului nostru în ochii turiștilor”, a precizat primarul George Scripcaru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *