Turiștii străini iau cu asalt Brașovul. Din ce țari provin si care e durata medie a sejurului

JUDEŢUL BRAŞOV: Ianuarie – Aprilie 2017

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare din judeţul Braşov au fost în ianuarie – aprilie 2017, în creştere cu 19,8%, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2016.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare din judeţul Braşov au fost în ianuarie – aprilie 2017, comparativ cu perioada similară din anul 2016, în creştere cu 21,7%.

Indicele de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune, în judeţul Braşov, în perioada ianuarie – aprilie 2017 a fost de 22,8% iar faţă de aceeasi perioada a anului 2016 a crescut cu 3,3 puncte procentuale. La hoteluri apartament s-a înregistrat cel mai ridicat indice de utilizare de 60,0%. Durata medie a sejurului a fost în Ianuarie – Aprilie 2017 de 2,1 zile.

În Regiunea Centru, judeţul Braşov ocupă locul I atât la sosiri cât şi la înnoptări cu 48,9%, respectiv 51,1% din totalul sosirilor, respectiv al înnoptărilor regiunii. La nivel naţional, judeţul Braşov ocupa locul al II-lea, după Municipiul Bucureşti atât la sosiri cu ponderea de 12,1% cât iar la înnoptări cu ponderea de 13,2%.

JUDEŢUL BRAŞOV – Aprilie 2017
Capacitatea de cazare a structurilor de primire turistică a celor 808 unităţi de cazare care au raportat activitate turistică in aceasta luna a fost de 26264 locuri, cu 5,1% mai mare decât în luna aprilie 2016.
În totalul capacităţii de cazare turistică în funcţiune, hotelurile au deţinut ponderea de 43,1%, pensiunile agroturistice 21,9%, pensiunile turistice 18,3%, vilele turistice 5,9%, cabane turistice 3,7%, hosteluri 2,9%, moteluri 2,4%, şi celelalte tipuri de structuri de primire 1,8%. Unităţile de cazare clasificate cu 3 stele reprezintă 51,4% din capacitatea de cazare în funcţiune; urmate în ordine descrescătoare de cele cu 4 stele (23,4%), 2 stele (14,2%), o stea (5,4%), 5 stele (3,9%) şi neclasificate (1,7%). Sosirile turiştilor au fost în număr de 82485 persoane, în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, comparativ cu luna corespunzătoare a anului precedent, înregistrând o
creştere cu 19,1%.

Turiştii români au reprezentat 83,4% din numărul total de sosiri, cu un punct procentual mai puţin decât în aprilie 2016 (84,4%). Numărul turiştilor români a crescut cu 17,7% comparativ cu luna aprilie 2016, în timp ce numărul turiştilor străini a crescut cu 26,4%. Sosirile în hoteluri deţin o pondere de 60,5%, cele în pensiuni turistice au reprezentat 12,9%, iar cele în pensiuni agroturistice 13,6%. Turiştii au preferat să se cazeze în structuri de primire turistică de 3 stele (48,0%), apoi în ordine descrescătoare: 4 stele (33,4%), 2 stele (10,1%), 5 stele (5,2%), 1 stea (2,5%), neclasificate pe stele (0,8%).

Dintre turiştii străini care s-au cazat în judeţul Braşov, 72,4% sunt din Europa, 19,7% sunt din Asia, 5,3% sunt din America de Nord şi 2,6% sunt din alte zone sau din ţări nespecificate.

Înnoptările au fost în creştere cu 26,0% faţă de luna aprilie 2016, la turiştii români în creştere cu 24,6% şi în creştere cu 33,4% la cei străini. Înnoptările turiştilor români, au reprezentat 82,8%, iar ale turiştilor străini 17,2%. Pe tipuri de structuri de primire turistică, înnoptările în hoteluri reprezintă 59,7%, cele în pensiuni turistice 13,9% şi în pensiuni agroturistice 14,4%.

La nivel naţional, judeţul Braşov ocupa locul al II-lea, după Municipiul Bucureşti atât la sosiri cât şi la înnoptări cu 10,2%, respectiv 10,3%.

Directia Judeteana de Statistica Brasov

Leave a Reply

%d bloggers like this: