Trecerea la sistemul centralizat

Săptămâna aceasta a avut loc, în cadrul comisiei pentru de industrii şi servicii, o nouă rundă de întâlniri cu cei doritori să îşi exprime puncte de vedere în vederea modificării Legii Termiei. Voi aborda câteva repere ce vin în sprijinul reducerii costurilor la gigacalorie.

Modificăm Legea 325/2006, privind alimentarea cu energie termică în sistem centralizat. Sunt unele noutăţi care ar putea duce la o revigorare a acestui sistem în Braşov, dar şi la o altă abordare.

În primul rând toate asociaţiile care au fost prezente la Braşov, dar şi autorităţile guvernamentale, au susţinut necesitatea acestui sistem.

La Botoşani sistemul de alimentare cu energie termică poate fi luat că exemplu de bună practică, pierderile pe distribuţie sunt de 1 mc pe oră. De precizat că acolo sunt 32.000 de consumatori, iar în zona unitară 25.000. Soluţia? Implicarea primăriei şi a consilierilor locali.

Un alt exemplu: În Danemarca, mai precis la Copenhaga, sistemul de încălzire centralizat este funcţional din 1910.

 

La Art.1, din prezenta lege se reglementează desfăsurarea activitătilor specifice serviciilor publice de alimentare cu energie termică utilizată pentru incălzire şi prepararea apei calde de consum, respectiv producerea, transportul, distribuţia şi furnizarea energiei termice în sistem centralizat, în condiţii de eficientă şi la standarde de calitate, în vederea utilizării optime a resurselor de energie şi cu respectarea normelor de protecţie a mediului şi sănătătii populaţiei, privind integritatea şi siguranţa în funcţionare a instalaţiilor şi echipamentelor şi privind obligaţia factorilor responsabili pentru asigurarea sănătătii publice. Paragraful subliniat este adăugat de dl. Vasile Munteniţa,  Preşedinte al Asociaţiei Profesionale COGEN România, care susţine adăugarea acestei precizări la art 1, ca un principiu de la care să se plece.

Actorii implicaţi în noua lege vor fi ANRE-ul (în loc de ANRSC) şi Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene ( acesta are o viziune amplă asupra administraţiei publice locale) .

 

Există o întrebare la care legea trebuie să  răspundă. Cine stabileşte preţul de referinţă, ANRE sau Primăria? Sigur când există ajutor de stat, implicată trebuie să fie o autoritatea din domeniu. Acum preţurile locale se stabilesc, se ajustează sau se modifică, pe baza metodologiilor aprobate de autoritatea de reglementare competentă. În calculul acestora vor fi luate în considerare costurile justificate ale activitătilor de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice, inclusiv cheltuielile aferente dezvoltării şi modernizării SACET, pierderile tehnologice, cheltuielile pentru protecţia mediului, precum şi o cotă de profit minim acceptabil dar nu mai mult de 9%, ( cifra veche este de 5%). Sigur, sunt mai multe amendamente propuse tocmai pentru a nu mai lăsa loc de interpretări şi a duce la o mai bună explicare a situaţiilor reale, din teren. De asemenea pierderile tehnologice se doresc a fi aprobate de către ANRE.

Am amintit cât este pierderea la Botoşani, dar la Braşov oare cât mai este?

 

Se introduce în lege o nouă idee ,tocmai pentru a proteja existenţa sistemului centralizat de încălzire  şi denumirea de zonă unitară de incălzire-areal geografic aparţinând unei unităti administrativ-teritoriale, în interiorul căruia se poate promova preponderent o singură soluţie tehnică de incălzire. Se doreşte trecerea de la un condominiu- un singur sistem de încălzire, la cel de areal geografic. Pentru stabilirea acestor zone primăria este cea care prin strategia energetică trebuie să delimiteze aceste zone. Şi ajungem la întrebarea: Ce ar fi dacă noile ansambluri rezidenţiale ar fi încălzite în sistem centralizat.!?

Un alt avantaj care să ducă la costuri scăzute pe gigacalorie este şi reducerea TVA-ului la 5 sau 9% aplicabil pentru livrarea de energie termică.  Această este permisă de acquis-ul comunitar în materie, reprezentat în principal de Directiva 2006/112/CE. privind sistemul comun al TVA, cu modificările şi completările ulterioare. În vederea implementării cotei reduse de TVA pentru livrarea de energie termică este insă necesară în prealabil consultarea Comitetului de TVA care functionează în cadrul Comisiei Europene, ceea ce presupune o anumită perioadă de timp pentru îndeplinirea acestei proceduri.

Prin urmare, în situaţia în care se decide reducerea cotei de TVA pentru livrarea de energie termică, cota redusă nu poate fi aplicată anul acesta, ci doar după ianuarie 2018.

Totodată, la ora actuală se află în dezbatere în cadrul Camerei Deputaţilor un Proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, prin care se propune implementarea cotei reduse de TVA de 9% pentru serviciile de canalizare, livrarea de energie termică, de electricitate, de gaze naturale şi pentru serviciul public de salubrizare a localitătilor. Propunerea a fost adoptată de Senat şi inaintată Camerei Deputaţilor. Punctul de vedere al Guvernului pentru această propunere a fost negativ, având în vedere impactul negativ de 1.154,1 milioane lei la nivelul anului 2017.

 

Un capitol de care multă lume a fost interesată este modalitatea de stabilire a costurilor şi cea de debranşare .

 

La Art.29.- În cazul consumatorilor dintr-un condominiu, alimentaţi printr-un branşament termic comun, sunt obligatorii montarea de către proprietari a sistemelor tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică şi stabilirea unei metodologii de repartizare a costurilor, aprobată în adunarea generală a asociaţiei de proprietari/locatari, în baza metodologiei-cadru elaborate de către  autoritatea de reglementare competentă.

Debranşarea totală a instalaţiilor interioare de incălzire şi/sau pentru apă caldă menajeră ale unui utilizator tip condominiu se va face în următoarele condiţii cumulative:

 

-acordul scris al tuturor membrilor asociaţiei de proprietari, exprimat prin vot în cadrul adunării generale;

-deconectarea unui consumator de energie termică dintr-un condominiu care nu se află în zona unitară de incălzire prin sistem centralizat de alimentare cu energie termică se face doar cu intenţia înlocuirii sistemului de incălzire centralizat cu o sursă de producere a energiei termice, corespunzătoare zonei unitare în care se află condominiul, cu respectarea următoarelor condiţii cumulative: de la acordul vecinilor, al asociaţiei de proprietari, anunţarea operatorului, elaborarea unui proiect de modificare a instalaţiei termice, existenţa unei autorizaţii de constructive, etc

 

Toţi cei prezenţi sunt de acord că fără o implicare a primăriilor nu se poate gestiona un sistem centralizat şi singura soluţie pe care doar o amintim precizată de un participant a fost existenţa unui management privat. Însă eu cred că fiecare localitate în parte trebuie să răspundă unor cerinţe de viitor. În aproximativ 15 ani ar trebui să ne reîntoarcem în totalitate, în marile aglomerări urbane, la acest sistem, la costurile scăzute pe care trebuie să le ofere, luând în calcul şi preţul în creştere al gazului metan. Din punct de vedere legislativ vom face toate eforturile necesare construirii unui act normativ care să vină în sprijinul tuturor.

Deputat PSD Mihai Mohaci

Leave a Reply

%d bloggers like this: