Smiley face

Transfagarasanul risca sa fie inchis. O stanca de 1000 de tone s-a desprins din versant

Vesti proaste de la CNAIR S.A pentru turistii care si-au propus sa mearga pe Transfagarasan in aceasta perioada.  Desi de abia a fost deschis, exista riscul ca celebrul traseu prin munti sa fie inchis.  Din pacate, astazi s-a desprins o stanca de 1000 de tone din versanti, existand riscul  sa mai cada alte doua stanci mai mici.

“In cursul zilei de astazi, pe Trănsfăgărăşan (DN7C), km 126+250, s-a constatat desprinderea de pe versant a unui bloc de stâncă de aproximativ 1000 tone (4x3x30)mc. Stânca s-a oprit la marginea părţii carosabile şi nu a afectat căile de rulare.

La partea superioară a acestui bloc de stâncă se află încă două stânci de dimensiuni relativ mai reduse, care prin desprindere ar putea afecta partea carosabilă  a drumului şi implicit siguranţa participanţilor la trafic.

Reprezentanţii CNAIR S.A. au iniţiat demersurile necesare în vederea asigurării circulaţiei în condiţii de siguranţă şi au introdus semnalizarea provizorie de restricţionare şi monitorizarea continuă a zonei cu pericol.

Precizăm că în eventualitatea creşterii gradului de risc, CNAIR S.A. va propune închiderea circulaţiei rutiere, prioritară fiind protejarea vieţii şi  integrităţii corporale a celor care tranzitează zona în aceste zile” se arata in comunicatul CNAIR S.A.

Leave a Reply

%d bloggers like this: