Tot mai mulți ”șoferi” prinși la volan băuți și fără permis de conducere. Unii nu înțeleg că pot ajunge la pușcărie

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolui”.

În fapt, la data de 08 mai a.c.,în jurul orei 02.00, polițiștii au identificat un bărbat în vârstă de 26 ani, din județul Covasna, care a condus un autoturism pe str. Zaharia Stancu, din mun. Brașov, jud. Brașov și a intrat într-un parapet metalic.  În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0.95 m/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, instrumentant sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.

 La data de 08 mai a.c., în jurul orei 12, polițiști din cadrul Postului de Poliție Șercaia au oprit în trafic, pentru control, un bărbat în vârstă de 39 ani, din com. Șercaia, jud. Brașov, care a condus un autoturism pe str. Principala Veche, din satul Șercaia, jud. Brașov.

Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: