Smiley face

Tiroliana de la 7 scări închisă până la obținerea autorizației ISCIR

 Primăria Municipiului Săcele aduce la cunoștință faptul că Tiroliana de la 7 scări este din nou închisă, începând cu data de 01 noiembrie 2018.

Ieri, 31 octombrie 2018, Consiliul de Administrație al Regiei Publice Locale a Pădurilor  Săcele, prin Hotărârea nr. 12/31.10.2018 a suspendat activitatea tirolienei până la obținerea autorizației de funcționare ISCIR.

Decizia de suspendare vine în urma unei informări, nr. 5124/17.10.2018, din partea Inspectoratului de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (ISCIR) Brașov, prin care se specifică faptul că „echipamentul pentru agrement, tip tiroliană, instalat și utilizat în cadrul parcului de distracții perimetru precizat în Certificatul de Urbanism… eliberat de către Primăria Municipiului Săcele face obiectul Legii nr 64/2008” și „se interzice utilizarea instalațiilor/echipamentelor din domeniul ISCIR, fără autorizație de funcționare valabilă”.

Reamintim faptul că, în urma unei adrese din partea Primăriei Municipiului Săcele care cerea clarificări cu privire la autorizațiile necesare funcționării tirolienei, Consiliul de Administrație al Regiei Publice Locale a Pădurilor Săcele a suspendat, într-o primă etapă, activitatea tirolienei în data de 4 septembrie 2018, apoi, în data de 25 septembrie, prin Hotărârea nr. 11,  Consiliul de Administrație a hotărât redeschiderea acesteia, fără nicio motivare (?).

Ca administrație, înțelegem importanța investițiilor în turism și sprijinim orice astfel de proiect, însă ne dorim ca toate acestea să se realizeze conform legii. Este de neînțeles faptul că Regia Publică Locală a Pădurilor Săcele a susținut că o investiție care presupune un anumit risc de accident nu are nevoie de nicio autorizație din partea statului. Pe această cale, precizăm că Primăria Municipiului Săcele a demarat un audit intern la Regia Publică Locală a Pădurilor Săcele, în urma căruia s-au observat mai multe nereguli privind achizițiile publice.

 

Leave a Reply

%d bloggers like this: