Terenul pentru Spitalul Clinic de Urgenţă, în comisii la Senat

Comisia economică, industrii şi servicii a Senatului a discutat ieri despre terenul pe care se va construi viitorul Spital Clinic de Urgenţă al Braşovului. Este vorba despre proiectul legii privind transmiterea unei suprafeţe de teren din domeniul public al statului şi din administrarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov, judeţul Braşov, în domeniul public al Municipiului Braşov, pentru realizarea obiectivului de investiţie “Construire Spital Clinic de Urgenţă” în Municipiul Braşov. Viitorul act normativ a fost iniţiat în această primăvară şi îi are ca iniţiatori pe toţi parlamentarii de Braşov, indiferent de culoare politică.

 

“Este un exemplu despre cum prin colaborarea dintre cei care au fost trimişi în Parlament de braşoveni, se poate grăbi rezolvarea problemelor acestora. Dacă unele proiecte legislative sunt discutate în comisii chiar şi după câţiva ani, am reuşit să obţinem, în Biroul Permanent al Senatului, urgentarea dezbaterii acestei viitoare legi. Înregistrarea proiectului s-a făcut la finalul sesiunii parlamentare precedente, pentru ca la începutul celei de toamnă, să ajungă în comisii”, declară deputatul Viorel Chiriac.

 

Parlamentarul social-democrat a susţinut cauza spitalului în comisie împreună cu  deputaţii Roxana Mînzatu,  Mihai Mohaci, Izabella Ambrus şi senatorul Daniel Zamfir. Viorel Chiriac  este cel care a adus argumente privind necesitatea investiţiei.

 

“Argumentul nostru principal a fost acela că viitorul spital va deservi până la 500 de mii de locuitori, nu strict pe cei ai municipiului Braşov. Chiar şi acum există specializări, precum Chirurgia Plastică sau Cardiologia Intervenţională, care aduc pacienţi din judeţele limitrofe, sau chiar din alte părţi ale ţării. Lor li se adaugă turiştii, vă remintesc că în primele şase luni ale anului, numai din străinătate au vizitat judeţul nostru aproape 65 de mii de oameni. Un alt argument care i-a convins pe membrii comisiei a fost acela că atâta vreme cât Braşovul nu se află pe lista celor care primesc finanţare de la bun început pentru construirea unui spital de elită, dar vrea să facă acest lucru prin forţe proprii, poate primi acest ajutor din partea statului.”, afirmă Viorel Chiriac.

 

Propunerea a trecut cu vot favorabil de comisie. O altă comisie, cea pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului a pronunţat un aviz pozitiv, de asemenea. Camera Deputaţilor este forul decizional.

Leave a Reply

%d bloggers like this: