“Taxele de recunoaștere și echivalare a diplomelor obținute în străinătate au fost eliminate. Absolvenții români din străinătate nu vor mai fi umiliți la întoarcerea în țară.”

În data de 6 februarie 2020, deputata PNL Brașov, Mara Mareș, a efectuat o vizită de lucru la Ministerul Educației. În urma discuțiilor, Ministrul Educației, dna. Monica Anisie, a emis un ordin de ministru prin care au fost eliminate taxele de recunoaștere și echivalare a diplomelor obținute în străinătate. Măsura fusese propusă în Parlament încă din anul 2017, sub forma unei propuneri legislative inițiate de către deputata Mara Mareș, propunere respinsă însă de către majoritatea PSD.

„Din cauza majorității parlamentare a PSD, proiectele mele, deși aflate exclusiv în avantajul tinerilor români, nu au fost implementate, dar am găsit tot sprijinul și deschiderea actualului ministru al Educației, totul în timp record!

Azi, proiectul meu privind eliminarea taxelor de recunoaștere și echivalare a diplomelor obținute în străinătate a devenit realitate.

Doamna ministru Anisie a emis un ordin de ministru prin care a implementat această măsură, pe care am propus-o încă din anul 2017 sub forma unei inițiative legislative parlamentare. După doi ani de zile, după multă muncă și după un vot parlamentar mișelesc, prin care majoritatea PSD a respins proiectul meu, iată că astăzi reușim să mișcăm lucrurile – ce-i drept, nu printr-o lege, ci printr-un ordin de ministru.

Am luptat pentru îndeplinirea acestui proiect deoarece are o semnificație puternică pentru toți cei care, după ce obțin diplome în străinătate, revin în țară și li se percep bani pentru echivalarea dipomelor. După ce că suntem în plin exod al creierelor, în loc să-i primească cu brațele deschise pe acești tineri, statul îi jignește și îi umilește cu taxe inutile și aberante. Studenții romani din străinătate care se întorc acasă trebuie încurajati și primiti cu brațele deschise, nu taxați la propriu și la figurat!

Începând cu data de 7 februarie 2019, această bătaie de joc a încetat. De astăzi înainte, vă așteptăm acasă așa cum se cuvine.”

Mara Mareș,

Deputat PNL

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: