Târg de toamnă în toate piețele Brașovului

În perioada 2-8 octombrie, în toate piețele publice ale Municipiului Brașov (Piața Astra, Dacia, Tractorul, Bartolomeu, Star) se va desfășura Târgul de Toamnă.

„În fiecare piață vor fi expoziții cu vânzare de legume și fructe, așa cum a fost în fiecare an. Vom avea și expoziții cu vânzare de produse din carne, în general ale producătorilor din zona Brașovului. Pe lângă producătorii care se află în mod obișnuit în piețele din Brașov avem confirmată și prezența unui număr considerabil de producători din județele Argeș, Covasna, Giurgiu și Iași, care vin de obicei cu legume și fructe. Din Iași vor veni producători de nuci, brânzeturi vom avea din zona Branului și nu numai, iar asociația producătorilor din Târgoviște ne va delecta cu plăcinte tradiționale. Vom avea o săptămână de sărbătoare în piețele publice din Brașov și preconizăm că afluența produselor expuse va genera și o scădere a prețurilor, în așa fel încât brașovenii să se poată aproviziona cu produse de calitate superioară pentru perioada iernii“, a declarat administratorul public al municipiului, Miklos Gantz.

Târgul se va desfășura în perimetrul obișnuit al piețelor, cu excepția pietonalului de lângă Piața Astra, care va fi amenajat într-un mod festiv, special pentru acest eveniment.

O noutate pentru Târgul de Toamnă va fi prezența, în Piața Star, a unei expoziţii cu vânzare de murături în stil tradițional, organizat de cele două asociaţii de producători cu care suntem parteneri, Matei Voievod din Târgovişte şi Asociaţia producătorilor din Stupini.

foto Primaria Brasov

Leave a Reply

%d bloggers like this: