Suspect pentru viol și proxenetism, reținut pentru 24 de ore

La data de 03.05 a.c., polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale  au depistat pe raza municipiului Brașov un bărbat, în vârstă de 48 de ani, care se sustrăgea cercetărilor, având calitatea de suspect într-un dosar în care se efectuează verificări cu privire la comiterea infracțiunilor de viol și proxenetism, sub supravegherea unității de parchet competente.

”S-a dispus reținerea bărbatului pentru 24 ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Brașov. A fost înaintat referat cu propunere de arestare preventivă Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie –  Braşov, care şi-a însuşit propunerea formulată,  urmând ca până la expirarea măsurii preventive bărbatul să fie prezentat Judecătoriei Braşov cu propunere de arestare preventivă.Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale în vederea stabilirii circumstanțelor săvârșirii infracțiunilor”, au spus reprezentantii IPJ Brasov.

Leave a Reply

%d bloggers like this: