Sumele primite de antreprenorii Start-Up Nation brașoveni se apropie de 5 milioane euro

În curând se “va trage linia” dupa Prima ediție a Programului Start-Up Nation, cea din anul 2017. La finalul lunii septembrie 2018 se încheie perioada de implementare a primei promotii de proiecte, care a fost de un an. Este tot mai evident că programul guvernamental este un succes. Inclusiv numărul mare al doritorilor pentru SUN 2018, aflați în așteptarea celei de-a doua sesiuni, dovedește acest fapt, este de părere Roxana Mînzatu, parlamentarul brașovean care a promovat cel mai mult acest program.

Potrivit informațiilor disponibile la Agenția pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului Brașov,  institutia responsabila la nivel local de acest program, din totalul de contracte de finanțare care au fost semnate, au fost depuse 254 de cereri pentru plata / decontare, din care au fost făcute plăți pentru 126, în valoare de 20.708.620,82 lei. La nivelul întregii țări au fost aprobate 8444 proiecte și efectuate plăți / deconturi pentru mai bine de 6500 dintre ele.

 

”Guvernul României a pus in practică, în ciuda tuturor criticilor și rezervelor, opțiunea curajoasă de a susține din bani publici crearea de, până la urmă, zeci de mii de noi mici afaceri românești. Start-Up Nation este instrumentul prin care statul susține, anual între 2017 și 2020, câteva generații de antreprenori creativi care, până acum,  au fost opriți de la a se lansa pe piață din lipsa capitalului de pornire. De la oportunitatea de a accesa acești 44.000 euro de la statul roman și până la lansarea efectiva a afacerii cu ajutorul celor achiziționate din fonduri este un drum de parcurs, care depinde mai ales de antreprenor și de consultant, nu doar de instituțiile care acordă banii sau băncile care sunt și ele implicare. Diferența o face informarea completă, corectă a antreprenorilor și consultanților acestora, atenția pe care ei o acordă regulilor programului. Știm, au fost situații în care aplicanții nu au știut exact ce au de făcut atunci când au solicitat cei 44.000 de euro”, declară Roxana Mînzatu.

 

Din fericire, majoritatea au înțeles bine care sunt condițiile și le-au urmat cu rigoare. Au fost și probleme ce au ținut de administrarea programului, rezolvate acum. Implicarea băncilor si a fondurilor de garantare si contragarantare a fost necesară pentru unii din beneficiari, si aici au fost necesare îmbunătățiri ale modului și timpilor de aprobare a dosarelor.

 

”Chiar daca e vară si perioada de concedii, îi îndemn pe cei care sunt deja beneficiari câștigători ai SUN 2017 și care mai au de accesat banii, să finalizeze cu atentie dosarele de decont, să solicite cu încredere consilierea functionarilor din Agentie si sa ceară banii neaccesati cat mai rapid. Fondurile sunt virate la Agentiile regionale. Este la fel de important ca antreprenorii sa nu lase pe ultima suta de metri depunerea dosarelor, ci sa mearga din timp”, crede deputatul.

 

În acest moment, Agențiile pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului din teritoriu au o schemă de personal putin mai mare decât în 2017 și care se poate apuca de treabă cu noua ediție, care va fi demarată din toamnă. Pentru acest lucru este nevoie ca tot ce presupune ediția din 2017 să fie închis, în sensul depunerii documentelor și decontărilor care țin de primul an de funcționare, .

 

”Avantajele, pentru ediția 2018, sunt nu doar că personalul Agentiilor are o experiență mai mare cu programul, dar și că procedurile vor fi îmbunătățite, pe baza lecțiilor învățate din prima sesiune. E nevoie chiar de un sistem de training al beneficiarilor și, mai ales, a consultanților pentru că experiența anului 2017 arată că există un grad de neatenție a unora dintre consultanți mai accentuat decât în cazul altor programe de finanțare. Se lucreaza pentru ca programul să devină tot mai facil în accesare și derulare dar asta trebuie dublat de o asumare și mai clară a răspunderii din partea beneficiarilor față de condițiile și termenele pe care le-au acceptat pentru a primi fondurile.”, consideră parlamentarul

 

Din cele 435 de proiecte brașovene pentru care a fost semnat acordul de finanțare, 44 de firme sunt din domeniul IT. 65 sunt din industria alimentară, 35 desfășoară activități în legătură cu sănătatea umană, iar restul sunt în domeniile producției sau serviciilor.

 

 

Leave a Reply

%d bloggers like this: