Smiley face

Spitalul Municipal Săcele și-a redeschis porțile astăzi, 19 iulie 2017

Primarul Municipiului Săcele, Virgil Popa împreună cu prefectul Brașovului, Marian Rasaliu au tăiat panglica care marchează redeschiderea spitalului. La eveniment au fost prezenți ministrul Sănătății, Florian Bodog, ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, senatori și deputați de Brașov, reprezentanți ai autorităților județene și locale.

Spitalul Municipal Săcele va avea 7 specialități pe ambulatoriu: medicină internă, cardiologie, chirurghie, obstetrică-ginecologie, oftalmologie, ORL și pediatrie. Spitalul va avea și structură de spitalizare de zi cu 5 paturi la dispoziția medicilor, structură care are toate dotările necesare pentru desfășurarea actului medical.

Primăria și Consiliul Local Săcele vor asigura, împreună cu Casa de Sănătate,  bugetul pentru funcționare. Investiția pentru redeschiderea spitalului s-a ridicat până la momentul redeschidereii la 728.000 de lei, costuri suportate integral de Primăria Săcele.

Până la sfârșitul anului se va deschide  laboratorul de radiologie, unde exista deja un contract cu un fizician expert și cel de analize medicale, camera de gardă/UPU (care are toate dotările, fiind funcțională, dar deschiderea ei se poate face doar în urma discuțiilor cu medicii) și farmacia.

Tot până la sfârșitul anului urmează modificarea structurii spitalicești bazată pe adresabilitate și numărul pacienților pe primele 3 luni, având ca obiectiv extinderea centrului de diagnostic și tratament cu structura de spitalizare zi, cu respectarea planului strategic național de sănătate și contractarea cu CNAS pentru spitalizarea continuă pentru specialitățile de recuperare medicală (neurochirurgicală, cardiorespiratorie, rematologie, ortopedie). Aceasta din urmă se poate realiza doar după luna august datorită calendarului legislativ, fiind necesară o rectificare bugetară. Într-o primă etapă spitalul va avea 50 de paturi spitalizare continuă, 10 paturi pe medicină internă, 20 pediatrie, 10 boli cronice și 10 îngrijiri paliative.

Spitalul Municipal Săcele a fost inaugurat în anul 1946, după extinderea unei clădiri construită în anii 30 pentru a fi tabără pentru elevi de profesorul Nicolae Colceag.

Spitalul are demisol, parter, două etaje și mansardă, cu amprenta la sol de 734 mp, o suprafață desfășurată de 2698 mp și o suprafață utilă de de 2065 mp.

Leave a Reply

%d bloggers like this: