Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov va avea o nouă Unitate de Primiri Urgențe, cu dotări de ultimă generație

Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov va avea o nouă Unitate de Primiri Urgențe, cu dotări de ultimă oră și nu va fi afectat de datoriile care s-au acumulat pentru moment, a dat asigurări ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

”Am avut o discuție cu președintele Dunca, săptămâna trecută și i-am dat vești bune și m-a rugat să vi le prezint personal. Vreau să vă anunț că am semnat contractul de finanțare a noii Unități de Primire Urgențe.  Fondurile vor proveni dintr-un împrumut făcut de Guvern la Banca Mondială, la dobânzi foarte bune. Sunt bani pentru care Guvernul garantează, în folosul brașovenilor. Cred că ceea ce am promis, începe să se realizeze. Este foarte important să facem acest lucru, pentru că știți foarte bine, actuala Unitate nu mai corespunde cerințelor actuale, nevoilor de servicii medicale din zonă”, explică ministrul.

Una dintre noutățile investiționale din partea Guvernului este înființarea unei secții de chirurgie cardiovasculară, inexistentă la Brașov în sistemul de stat.

 

”Tot cererea din partea pacienților este cea care duce la înființarea noii secții. Specialistul nu mai trebuie să-l trimită pe bolnav în alt județ sau să îl lase să își cheltuiască banii la privat. Cetățeanul merită ca, după consultație, să i se poată pune un stent, ceea ce se întâmplă deja, sau să se poată interveni pe cord deschis, în viitor.  Cu fondurile guvernamentale vom asigura creșterea calității actului medical și clasificarea unității sanitare actuale, la un rang superior”, declară doctoral Florin Orțan, senatorul PSD.

 

În acest moment, renovarea Corpului B este asigurată de Guvernul României prin Compania Națională de Investiții, care a preluat obiectivul cu întârziere din cauza unor probleme patrimoniale nerezolvate de Consiliul Județean până anul acesta. Întârzierea a creat și probleme de finanțare spitalului.

 

”Am abordat problema la întâlnirea doamnei ministru cu managerii unităților sanitare. Spitalul Județean de Urgență are pavilionul central închis pentru reabilitare, în proporție de 75%. În aceste condiții, veniturile realizate de Spitalul Județean din contracte cu CAS, au scăzut cu 800.000 lei pe lună, motiv pentru care spitalul este într-o situație financiară precară. Doamna ministru ne-a indicat soluțiile tehnice și îi mulțumim. Câtă vreme există consens din partea Casei de Asigurări de Sănătate, Direcției de Sănătate soluția tehnică, legislativă pe care ne-a propus-o este perfect fezabilă.”, a anunțat doctorul Florin Orțan.

 

În cadrul întâlnirilor pe care le-a avut la Brașov, ministrul Sorina Pintea a anunțat că Guvernul  va susține investiții generoase în aparatură medicală pentru mai multe spitale din județ.

 

Biroul de presă al PSD Braşov

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: