Sofer cu alcoolemie record de 1,01 mg/l implicat intr-un accident pe strada Lunga

La data de 08 octombrie a.c., în jurul orelor 22.50, un conducător auto se deplasa cu autoturismul pe str. Lungă din municipiul Brașov, iar la intersecția cu str. De Mijloc a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu stâlpul pe care este montat indicatorul de la intersecția celor două străzi după care a părăsit locul accidentului.

Acționând cu promptitudine, polițiștii au identificat conducătorul auto în persoana unui bărbat de 46 ani. La testarea acestuia din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost de 1,01 mg/l alcool pur, context în care a fost condus la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influența alcoolului, instrumentat sub coordonarea procurorului de caz.

 

Leave a Reply

%d bloggers like this: