Seminar de informare despre obținerea cetățeniei române

Centrul Regional de Integrare pentru Straini din Brasov (CRI Brasov) a organizat sambata, 30 noiembrie 2019, la Belfort Hotel din Brasov, impreuna cu Consiliul National Roman pentru Refugiati (CNRR), o sesiune de informare despre obtinerea sederii pe termen lung si a cetateniei romane pentru strainii care locuiesc in Brasov.

Acest seminar este la a doua editie, iar CRI Brasov intentioneaza sa organizeze acest seminar anual pentru strainii care locuiesc in Brasov si care îndeplinesc criteriile de obţinere a sederii pe termen lung si a cetăţeniei romane.

La seminarul de informare strainii au fost informati despre actele si procedura privind dobandirea sederii pe termen lung si a cetateniei romane.

“În funcţie de scopul şederii, străinii din România trebuie intai sa ceara sederea pe termen lung, iar dupa ce o obtin, pot sa ceara si cetatenia romana. Mai exact, ei pot sa ceara sederea pe termen lung dupa cel putin 5 ani de locuire în România (membrii de familie cu cateva exceptii care reduc aceasta perioada), după 8 ani (străinii cu scop de muncă şi alte scopuri), după 4 ani (persoanele cu o formă de protecţie – refugiaţi)”, a declarat Bogdan Preda, specialist in obtinerea cetateniei romane de la CNRR.

“Cetatenia romana se poate dobândi dupa ce strainii depun la Autoritatea Nationala pentru Cetatenie un dosar cu acte intre care se afla si dovada mijloacelor legale pentru o existenta decenta in Romania ceea ce inseamna ca acestia trebuie sa arate ca au obținut venituri legale pe teritoriul României  in ultimii 3 ani si, implicit, au platit taxele la stat. Dupa ce dosarul trece de evaluare, strainii vor sustine un interviu in care trebuie sa demonstreze ca au cunostinte de limba romana, Constitutia Romaniei, istoria, geografia si cultura si civilizatie romaneasca”, a declarat Astrid Hamberger, coordonatorul CRI Brasov.

La seminarul de informare au participat 45 de persoane, iar strainii au provenit din tari ca: Australia, SUA, Columbia, Ucraina, Mexic, Cuba, Venezuela, Armenia, Belarus, Iordania, Palestina, Nepal, India, Moldova, Brazilia, Peru, Irlanda, Tunisia, Albania.

Străinii care au participat la acest seminar de informare se află în Brașov de peste 5 ani, vorbesc limba română foarte bine, sunt integrați în comunitatea locală, având familii și locuri de muncă.

Pe lângă cursurile de cetățenie, Centrul oferă diverse servicii de informare, consiliere şi integrare, precum cursuri de limba romana si evenimentul anual Ziua Multiculturalitatii in Brasov care anul acesta a fost co-finantat de Primaria Brasov si a avut loc in Piata Sfatului pe 5 octombrie.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: