Seara magica. Opera Brasov a luat fata teatrului “Prin lumea muzicii de film”

Regal de muzica si film in Brasov.  Sambata seara a avut loc la Opera Brasov spectacolul “Prin lumea muzicii de film”.  Iubitorii muzicii, dar si cinefilii deopotriva, au avut parte de un act artistic impresionant.  Muzica de cea mai buna calitate, solisti de top, acompaniati in permanenta la pian de catre insusi creatorul spectacolului, Ovidiu Mezei, revedera unor scene din filme celebre, reintalnirea cu Irina Margareta Nistor, iata ingredientele unei seri perfecte in Sala Operei.  De altfel, datorită succesului deosebit de care s-a bucurat specacolul, precum și datorită afluenței mari a publicului, acesta va fi reluat sâmbătă, 18 noiembrie 2017, de la ora 18.30, în Sala Operei.

Prezentarea acestui eveniment a fost făcută de Irina Margareta Nistor, redutabil critic de film, dar și cea mai îndrăgită și cunoscută voce de pe casetele video din vremea regimului comunist.  Aceasta a “condimentat” intreaga seara cu informatii inedite despre filmele prezentate in spectacol.   Pentru a aduce intr-adevar atmosfera de film la Brasov, spectacolul a debutat cu genericul Telecinematecii de pe vremuri.  Soliștii, corul și baletul Operei Brașov, acompaniați de pian, au facut o incursiune muzicală în coloanele sonore ale celor mai îndrăgite pelicule din istoria cinematografiei: “Vrajitorul din Oz”, “Pe aripile vantului”, “Pinocchio”, Casablanca”, “Les pontes de la nuit”, “Captain Carey”, “Luminile rampei”, “Un homme et une femme”, “Romeo si Julieta”, “Love Story”, “Nasul”, “Grease”, “Titanic”, “Familia Bundy”, “Appollo13”, “Formidabilul”, “Evita”, “Sunetul muzicii”.

Celebrele melodii au fost interpretate de catre soliștii Operei Brașov: Mădălina Bourceanu, Nicoleta Chirilă, Simona Mărcan, Valentina Mărgăraș, Ioana Mărgărit, Anda Pop, Lăcrămioara Schuller, Gabriela Hazarian, Asineta Răducan, Cristina Roșu, Carmen Topciu, Liviu Iftene, Mihai Irimia, Alexandru Aghenie, Valentin Marele, Marian Rește.   Spectactorii au fost incantati si de solistii de balet: Miruna Moldoveanu, Valentina Mirică și Dorin Mirea. Concepția și conducerea muzicală a acestui spectacol original îi aparține maestrului Ovidiu Mezei, cel care i-a acompaniat de altfel la pian pe artiști pe tot parcursul spectacolului.  Coregrafia acestui act artistic inedit a fost semnată de Ramona Mezei.

Brasovenii mai au asadar sansa de a pasi “prin lumea muzicii de film” si sambata, 18.11.2017, incepand cu ora 18.30.

Leave a Reply

%d bloggers like this: