Se anunță investiții importante la Brașov, dar cu ce bani? Ce spune finanțistul Gheorghe Ialomițianu?

Liberalul Gheorghe Ialomițianu îl aduce pe primarul Gheorghe Scripcaru cu picioarele pe pământ după declarațiile acestuia din ultimele zile privind derularea mai multor investiții la nivel local. Fostul ministru de Finanțe susține că potrivit bugetului pe care îl are Primăria Brașov este practic imposibil să fie realizate aceste proiecte.

”Reprezentantii Primariei Brasov anunta in mod excesiv ca in urmatoarea perioada vor demara investitii importante finantate din fonduri proprii. De exemplu realizarea Spitalului Regional Brasov si cea mai mare Sala Polivalenta din Romania. Mai mult vorbesc de realizarea aeroportului de la Brasov desi acesta este construit de catre Consiliul Judetean Brasov. Ar fi bine ca reprezentatii Primariei Brasov sa ne spuna din ce fonduri finanteaza aceste investitii. Potrivit bugetului Primariei Brasov pe 2019 rezulta ce aceasta institutie nu poate sa isi acopere cheltuielile cu functionarea din veniturile proprii, apeland la excedentul bugetar din anii precedenti. Sper ca Brasovul sa nu fie dat exemplu dupa Municipiul Bucuresti, cu o situatie financiara grea. Am observat ca actuala conducere a Primariei Brasov incearca sa rezolve situatia financiara prin majorarea impozitelor si taxelor locale, care nu este cea mai buna solutie. Recomand conducerii Primariei Brasov sa ia exemplul oraselor care isi asigura finantarea investitiilor din fonduri europene nerambursabile. Aceste orase au depasit din punct de vedere economic, social si cultural Municipiul Brasov”, a spus liberalul Gheorghe Ialomițianu, fost ministru de Finanțe. 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: