”Săptămâna comediei” ar trebui să includă și organizarea concursului pentru postul de manager al Teatrului ”Sică Alxandrescu”

Concurs demn de Cartea Recordurilor. Nu a iesit cine trebuie nici de aceasta data la concursul organizat pentru ocuparea postului de manager al Teatrului ”Sica Alexandrescu” din Brasov. Astfel, nici unul dintre cei trei candidati care au sustinut prezentarea proiectului de management nu au reusit sa se ridice la nivelul asteptarilor, cel putin asa a sustinut comisia formata din Bogdan Stanoevici, fost ministru delegat pentru Romanii de Pretutindeni, Mihai Constantin de la Teatrul Tony Bulandra din Targoviste, Nicolae Boghir de la Teatrul Alexandru Davila din Pitesti si Romeo Pop de la Teatrul Bulandra din Bucuresti. Alaturi de acestia, din comisie au mai facut parte si doi reprezentanti ai Primariei Brasov.

Precizam ca in etapa a doua a concursului se aflau: Dan Marius Zarafescu, Mihai Giuritan si Dan Cogalniceanu. Cum cei trei nu au reusit sa obtina nota de trecere, Primaria Brasov va fi nevoita sa organizeze un nou concurs. In aceste conditii, teatrul va fi in continuare condus de un director interimar agreat de conducerea Primariei Brasov.

”În urma celei de a doua etape din cadrul concursului pentru ocuparea postului de director al Teatrului „Sică Alexandrescu“, Comisia de evaluare a stabilit că nici unul dintre cei trei candidați, care s-au calificat în această etapă, nu a reuşit să susţină proiectul de management la nivelul aşteptat.

Astfel, cei trei finaliști – Dan Cogălniceanu, Mihai Giurițan și Dan-Marius Zarafescu – care au susţinut această probă în data de 26 aprilie, au obţinut note care nu le-au permis ca media finală să fie peste 7, nota minimă de trecere.

„În urma evaluării de la proba de susținere a proiectului de management, membrii comisiei au stabilit că aceste prezentări nu sunt pe măsura nivelului proiectelor analizate în prima etapă, astfel că notele din cea de a doua etapă sunt semnificativ mai mici decât cele din prima etapă“, a declarat preşedintele comisiei de evaluare, Bogdan Stanoevici

Comisia a fost alcătuită din actorul Bogdan Stanoevici (fost ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni şi fost secretar de stat în Ministerul Culturii), Romeo Pop (de la Teatrul Bulandra din Bucureşti), Mihai Constantin (managerul Teatrului Tony Bulandra din Târgovişte) şi Nicolae Boghir (managerul Teatrului Alexandru Davila din Piteşti), alături de doi reprezentanţi din partea Primăriei.

În perioada următoare va fi numit un director interimar, urmând ca procedura pentru angajarea unui manager al Teatrului Sică Alexandrescu să fie reluată”, a declarat Sorin Toarcea, purtatorul de cuvant al Primariei Brasov.

 

One thought on “”Săptămâna comediei” ar trebui să includă și organizarea concursului pentru postul de manager al Teatrului ”Sică Alxandrescu”

  • 5 May 2017 at 16:49
    Permalink

    Ar fi normal ca la urmatorul concurs sa nu mai aiba dreptul de a se prezenta aceiasi cetateni. Nu au cum deveni mai buni in cateva saptamani. Din pacate aceiasi necajiti vor concura pana când primarul isi va face pohta ce-a pohtit……un teatru fara regizorul Goga si talentatii sai colegi!

    Reply

Leave a Reply

%d bloggers like this: