Smiley face

Sancțiuni pentru șoferi și cerșetori

14 sancțiuni. Valoare 2020 de lei și 18 puncte penalizare. Sunt numai câteva dintre rezultatele obținute în doar câteva ore de echipajele de menținerea ordinii publice, împreuna cu rutieriști de la Poliția Locală Brașov, agenți care au avut cu precădere misiunea de a peria întreaga zonă a Gării Centrale pentru asigurarea unui climat de ordine și liniște publică.

Acțiunea a fost desfășurată în condițiile în care, în mod tradițional, vremea călda îi aduce spre oraș pe cei ce apelează la mila comunității, majoritatea cu domiciliul în localitățile din jurul municipiului reședință de județ. Cei mai mulți se adună în apropierea gării, urmând să se îndrepre spre centrul Brașovului. Toți cei depistați și identificați în timpul acțiunii, au fost sancționați, apoi au fost îndreptați să se deplaseze către localitățile de domiciliu.

Totodată, polițiștii locali au acționat și pentru restabilirea ordinii în ceea ce privește oprirea/parcarea/staționarea ilegală în sectoarele adiacente gării. Șoferii grăbiți motivează, ca de fiecare dată, lipsa timpului, când își abandonează mașinile în locuri care pun în pericol viața celorlalți participanți la trafic, ignorând „pentru doar câteva clipe” indicatoarele rutiere. De remarcat este faptul că, în fața Gării, locul eliberat de cel sancționat era ocupat aproape instantaneu de un altul, fără să îi pese vreun moment de prezența oamenilor legii, care au acționat în consecință conform legii. Verificați au fost și taximetriștii care își asteptau clienții.

Acțiunile de acest gen vor continua pentru menținerea unui climat de ordine și liniște publică în zonă, pe baza unor Planuri de Măsuri elaborate de către conducerea instituției. Sectoarele cu prioritate maximă pentru patrulele din zonă sunt: parcarea din fața Gării Brașov, Stația de taxi, breteaua de la Unirea Shopping, B-dul Gării/B-dul Victoriei – zona Rapid și Gara – breteaua spre Sala Sporturilor.

 

Leave a Reply

%d bloggers like this: