S-a semnat contractul pentru eficientizarea energetică a școlii gimnaziale nr. 1 din cartierul Ștrand

Primarul Astrid Fodor a semnat contractul pentru reabilitarea școlii gimnaziale nr.1 de pe strada Hațegului (cartierul Ștrand) pentru îmbunătățirea eficienței energetice a clădirii.

În urma unei proceduri de achiziție, contractul s-a semnat cu firma SC Electrovâlcea SRL, având  o valoare de 6,91 de milioane lei, fonduri europene obținute de Primăria Sibiu prin Programul Operațional Regional 2014-2020, prioritatea de investiții 3.1.B care vizează îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor.

Constructorul are la dispoziție 10 luni de la emiterea ordinului de începere pentru execuția următoarelor lucrări importante:

  • izolarea termică a fațadei și a plăcii peste ultimul nivel încălzit
  • instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice (panouri fotovoltaice) și termice (pompe de căldură aer-apă) pentru consumul propriu al clădirii
  • reabilitarea instalațiilor de iluminat din clădire, inclusiv prin înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent și incandescent cu corpuri de iluminat eficiente energetic
  • montarea unui sistem de management și control al consumului de utilități în clădire – Building Management System
  • înlocuirea ferestrelor sălii de sport cu tâmplărie cu geam termoizolant.

Rezultatul urmărit prin aceste lucrări este creșterea confortului pentru elevi și profesori și reducerea costurilor cu utilitățile (apă, curent, gaz), asigurate din fonduri publice, prin folosirea acestora cu economie și eficiență. Proiectul vizează scăderea consumului anual de energie primară din surse neregenerabile cu cel puțin 40%, creșterea consumului de energie din surse regenerabile cu cel puțin 20% prin utilizarea sistemelor alternative de producere a energiei, precum și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu minim 45%, generând astfel un efect pozitiv asupra mediului înconjurător.

De această investiție vor beneficia peste 550 de elevi care frecventează școala, împreună cu cei 40 de profesori și cadre nedidactice. Graficul de execuție a lucrărilor a fost stabilit pentru a afecta cât mai puțin posibil orele de curs și s-a hotărât ca în prima etapă să se înceapă lucrările la sala de sport. Se estimează că lucrările în clădirea propriu-zisă a școlii se vor executa începând cu luna martie a anului viitor, iar în acel moment Primăria Sibiu va reveni cu informații privind modificările în desfășurarea cursurilor, necesare în contextul șantierului complex în desfășurare.

Serviciul Comunicare, Relații Externe și Marketing

Primăria  Municipiului Sibiu

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: