Smiley face

S-a dublat numărul persoanelor care solicită pașaport

În urma măsurilor luate la nivelul Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple, pentru îmbunătățirea activității, în perioada iulie și august s-au preluat aproximativ 9.000 de solicitări de eliberarea pașapoartelor. Dacă în perioada similară a anului precedent s-au înregistrat puțin peste 6.300 de solicitări, putem vorbi acum de o creștere cu 40 de procente.

De la începutul anului până în prezent au fost înregistrate și soluționate aproape 34.300 de cereri de la cetățeni, din care mai bine de 27.000 au fost pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice și în jur de 6.200 de pașapoarte simple temporare.   

În primele opt luni ale anului 2017 au fost înregistrate și soluționate aproximativ 23.100 de cereri, din care 16.700 pașapoarte simple și 6.400 pașapoarte simple temporare.

Printr-o analiză comparativă se remarcă o ușoară scădere a numărului de pașapoarte simple temporare, precum și o creștere remarcabilă a cererilor depuse pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice. Vorbim de o creștere de circa 10.400 de pașapoarte simple. Din totalul cererilor depuse rezultă o creștere de 45% la nivelul întregului an.

Pentru ca acest ritm de creștere să fie susținut și să nu se mai înregistreze întârzieri mari, în perioada de vară s-a lucrat după un program prelungit, de 10 ore pe zi,  între orele 8.30-18.30, inclusiv în perioada minivacanței de Sf. Maria.

Tot cu acest scop, respectiv de creștere a performanței în Serviciului Pașapoarte, Instituția Prefectului din județul Brașov, de comun acord cu șeful serviciului, a stabilit ca din aparatul propriu al Prefecturii Brașov să fie detașată o persoană pentru a ajuta la buna desfășurare a activității în perioada estivală, când se știe că fluxul de solicitări este ridicat.

Pe lângă cele trei ghișee la care sunt operate cererile pe baza bonurilor de ordine, aici funcționează și două ghișee în urma solicitărilor online, la care s-a adăugat un ghișeu pentru eliberări documente, ceea ce anul trecut nu se întâmpla. De asemenea, s-a deschis un ghişeu pentru eliberarea documentelor.

A ajutat foarte mult şi sistemul de programare online care a funcţionat la capacitate maximă, precum şi faptul că un angajat a stat în permanenţă la biroul de relaţii cu publicul oferind informaţii şi verificând actele din dosare înainte de intarea solicitanţilor în ghişeu.

Leave a Reply

%d bloggers like this: