Smiley face

Roxana Mînzatu, vicepreședinte PSD: Parlamentul și Guvernul României susțin domeniul construcțiilor prin măsuri dedicate

Roxana Mînzatu, vicepreședinte și deputat PSD, subliniază măsurile adoptate în ultimele două zile de către Parlament și Guvern pentru susținerea sectorului construcțiilor.

Vicepreședintele PSD face referire la legea adoptată miercuri, 28 noiembrie 2018, de către Camera Deputaților prin care ziua de 14 Septembrie devine în mod oficial Ziua Constructorului Român.

“Avem nevoie de un sector al construcțiilor puternic, reprofesionalizat, pentru a dezvolta sustenabil economia. Noi putem să sprijinim – prin măsuri fiscale, sociale, investitii dar și prin proiecte de recunoaștere a prestigiului acestei bresle care, în mod concret, e cea care a construit si va construi România. Acesta este motivul pentru care am inițiat, împreună cu structurile asociative ale antreprenorilor din construcții, legea care instituie o zi națională a constructorului român”, a adăugat vicepreședintele PSD.

De asemenea, Roxana Mînzatu, salută acordul semnat astăzi, 29 noiembrie 2018, de către Guvernul României și Federația Patronatelor Societăților din Construcții.

“Prin acest acord, care cuprinde 19 puncte cu termene asumate, pe care le-am discutat în ultimele luni cu Federația Patronatelor Societăților din Construcții, domeniul construcțiilor este, în primul rând, recunoscut ca sector cu importanță strategică pentru țara noastră începând cu ianuarie 2019 pentru următorii 10 ani”, susține Roxana Mînzatu.

Unul dintre cele mai importante puncte ale acordului vizează salariul minim diferențiat pe sector cu taxe la angajator zero, măsură care vine atât în sprijinul angajaților cât și în sprijinul angajatorilor.

Alte puncte importante ale acordului se referă la certificarea profesională a firmelor de construcții și la constituirea unui fond de garanție pentru firmele de construcții care să le permită acestora să obțină credite pentru a își susține activitatea, în proiectele din tara dar si din strainatate.

 

Măsurile adoptate în această săptămână de către Guvern și Parlament susțin în mod concret domeniul construcțiilor care are potențialul de a deveni unul dintre pilonii dezvoltării economiei românești.

 

Mai mult decât atât, aceste măsuri de sprijinire vin în contextul în care astăzi sectorul construcțiilor din România se confruntă cu o criză a forței de muncă – a pierdut aproape 500.000 de angajați în ultimii 28 de ani.

 

“Criza acestui sector vine atât din faptul cã meseriasii, specialistii aleg să muncească în străinătate, pentru salarii mai mari dar și din cauza faptului că tinerii ocolesc specializările în construcții din cauza complexității muncii. Împreunã cu breasla vom promova prestigiul meseriilor din constructii. În primul secol de viata al României unite, generatii intregi, milioane români au lucrat în constructii. Dupã dascãl, constructorul reprezintã profesiunea care a dat chipul României noastre, cea în care locuim, lucrãm, cãlãtorim”, a declarat Roxana Mînzatu.

Leave a Reply

%d bloggers like this: