Razie printre florarii brașoveni

La data de 07.03.2019, în intervalul orar 13.30 – 16.00, poliţişti din cadrul I.P.J. Brașov – Serviciul de Investigare a Criminalității Economico – Financiare au efectuat verificări în piețele Star, Dacia și Astra din mun. Brașov, ocazie cu care au fost controlați 21 agenți economici (dintre care 2 depozite) care comercializau flori și plante ornamentale.

           Au fost efectuate verificări pe linia respectării prevederilor Legii 12/1990 Rep. privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de comerţ ilicite, O.U.G. nr. 28/1999 Rep. privind obligația agenților economici de a utiliza case de marcat fiscalizate, Legii 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu privire la existența documentelor legale de proveniență pentru florile/plantele ornamentale comercializate, respectiv evidențierea veniturilor realizate pe casele de marcat sau în alte documente legale.

            Cu aceasta ocazie au fost aplicate 7 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 36.500 lei, a fost confiscată cantitatea de 4.500 fire trandafiri fără acte de proveniență (în valoare totală de 18.000 lei) și suma de 1.280 lei, provenită din vânzarea de flori, care nu a fost evidențiată în casele de marcat.Rz

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: