Proiectul PSD pentru stimularea natalității a fost aprobat în Consiliul Local. Fiecare nou-născut va primi 1500 de lei

Propunerea PSD privind implementarea la nivelul Municipiului Brașov a proiectului „Trusou pentru nou-nascut” a fost aprobata in sedinta Consiliului Local.

Astfel, începând de anul viitor municipalitatea va acorda „tichete de bebeluș“, menite să fie un ajutor pentru familii în primele trei luni de la nașterea copilului. Propunerea PSD prevede acordarea unor tichete în valoare de 1.500 de lei pentru cetăţenii municipiului Braşov care devin părinţi începând cu 1 ianuarie 2019.

Calculul valorii tichetelor a fost făcut în baza unei cercetări a Direcției de Asistență Socială, în urma căreia s-a constatat că în medie, în fiecare dintre cele trei luni de la naștere, părinții au nevoie, pentru nou-născuți, de: 4 body-uri (total 60 de lei), două salopete (34 de lei), două căciulițe (24 de lei), o păturică (45 de lei), 186 de scutece (168 lei), 7 pachete de șervețele umede petnru ifuiena copilului (49 lei), șampon/săpun, produse cosmetice, etc. în valoare de 20 de lei, un prosop de baie (50 lei), ceai, lapte praf, biberon și tetine (50 lei), toate acestea fiind în total 500 de lei/lună.

Alocația anuală de la bugetul local petnru acest program este propusă la 3 milioane de lei, în condiţiile în care s-a luat în calcul o medie de 2.000 nașteri, anual, la nivelul municipiului Brașov, iar părinţii au domiciliul în Braşov

Criterii pentru acordarea tichetului pentru nou-născuţi sunt cumulative și înseamnă:
– Cel puțin unul dintre părinți/părintele singur să aibă domiciliul stabil în Municipiul Brașov;
– Nașterea să fie înregistrată într-o maternitate din Municipiul Brașov. Fac excepție persoanele care, din motive de forță majoră, au născut în altă localitate;
– Dosarul cu actele doveditoare să fie complet la depunere și să fie depus în termen de 60 zile calendaristice de la data nașterii copilului/copiilor.

Stimulentul financiar se acordă o singură dată pentru fiecare nou-născut;
Plata stimulentului se va face începând cu luna următoare depunerii cererii.

Analizând situația natalității la nivelul Municipiului Brașov, s-a constatat că numărul copiilor născuți vii, ai căror părinți au domiciliul pe raza municipiului și care au solicitat acordarea unor beneficii/prestații sociale (constând în acordarea indemnizației pentru creșterea copilului și a alocației de stat pentru copii) a scăzut, în sensul că pe raza municipiului, în ultimii 3 ani, s-au înregistrat:
Anul 2015 – 2205 nou născuți cu părinţi din Braşov, dintr-un total de 6.156 de naşteri;
Anul 2016 – 2121 nou născuți cu părinţi din Braşov, dintr-un total de 6.350 de naşteri;
Anul 2017 – 1969 nou născuți cu părinţi din Braşov, dintr-un total de 6.350 de naşteri.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: