Smiley face

Proiect de lege care va permite dezvoltarea accelerată a comunităților locale

În plenul Camerei Deputaților va ajunge, pentru votul final, un proiect de lege care va permite dezvoltarea accelerată a comunităților locale. Proiectul de lege care modifică și completează Legea 51/2006, a serviciilor comunitare de utilități, a trecut de Comisia de administrație publică și amenajarea teritoriului.

”Primarii au ridicat de foarte multe ori problema tragerii unor conducte de apă, sau gaz pentru localitatea pe care o conduc. Pentru a se lega la conducta magistrală sau pentru a uni rețeaua locală de utilități din satele care aparțin de comună, aveau mari bătăi de cap. Dacă era nevoie, de exemplu, ca acestea să traverseze o zonă cu terenuri aflate în posesia mai multor proprietari, sau care țin la preț, cum se spune, aveau mari întârzieri în realizarea proiectului lor de modernizare a comunei sau orașului”, explică deputatul PSD Viorel Chiriac, membru al comisiei amintite.

Modificările aduse vor permite ca, în condiții foarte bine și strict reglementate, anumite suprafețe să fie scoase din zona protejată pentru dezvoltarea, întreținerea și modernizarea utilităților publice. În acest moment, construirea unei autostrăzi sau a unui drum important, întâmpină piedici, dacă acestea sunt proiectate într-o zonă cu un anumit statut.

”Dacă traseul cel mai bun traversează o arie protejată, el trebuie redesenat. Devierea unei autostrăzi, de exemplu, pentru ca ea să ocolească o pădure, costă foarte mulți bani. Sume mari ajung să fie plătite pentru conductele care trebuie să fie îngropate pe un teren aflat în fondul forestier. De aceea, proiectul prevede că va fi permisă scoaterea strict a unei porțiuni, din fondul forestier, și asta cu titlu gratuit. De asemenea, ocuparea, pentru construcții, a fondului forestier proprietate publică va fi scutită de taxe. Dăm șansa autorităților locale să facă economii și să ofere mai rapid minimul de confort pe care îl merită cetățenii”, declară parlamentarul social-democrat. Camera Deputaților este decizională în privința acestui proiect de lege.

Leave a Reply

%d bloggers like this: