Smiley face

Programul Târgului GAUDEAMUS Brașov 2018

Târgul GAUDEAMUS Brașov 2018
Ediția I, 29 august – 2 septembrie, Piața Sfântul Ioan

Programul evenimentelor

miercuri, 29 august

14.00 RADIO ROMÂNIA

Deschiderea oficială a primei ediții a Târgului Gaudeamus Brașov 2018

 

vineri, 31 august

 16.00 RADIO ROMÂNIA CULTURAL
Limba română, limba Unirii’’ – dezbatere și recital poetic desfășurate cu prilejul Zilei Limbii Române.

Participă scriitorul și criticul literar Adrian Lăcătuș, decanul Facultații de Litere din Brașov, Dan Mircea Cipariu, scriitor, jurnalist și manager de proiecte și programe culturale, poetul Robert G. Elekes, laureat al Premiului Național de Poezie Iustin Panța pentru debut, al Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu, Opus Primum și al Galei Tinerilor Scriitori (coproducător Radio România Cultural).

Acestora li se va alătura poeta Naomi Ionică, al cărei debut în volum individual cu o carte de poezie intitulată “Cei singuri vor rămâne singuri” (Editura Tracus Arte), i-a adus nominalizarea la Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu”, Opera Prima, în 2010.

În an Centenar vorbim despre evoluția, sau după unii, involuția limbii române, în acești o sută de ani și nu numai. La finalul dezbaterii, cei patru scriitori vor citi câte un scurt fragment din creația proprie.

 

sâmbătă, 1 septembrie

 15.00 RADIO ROMÂNIA

„Atelier de citire rapidă” susținut de Andreea Văsi, trainer Learning Point*

 

18.00 RADIO ROMÂNIA

„Atelier de citire rapidă” susținut de Andreea Văsi, trainer Learning Point

duminică, 2 septembrie

 12.00 RADIO ROMÂNIA

„Atelier de citire rapidă” susținut de Andreea Văsi, trainer Learning Point

 

14.30 RADIO ROMÂNIA

„Atelier de citire rapidă” susținut de Andreea Văsi, trainer Learning Point

 

17.00 RADIO ROMÂNIA

Decernarea premiilor primei ediții a Târgului Gaudeamus Brașov

 

17.30 RADIO ROMÂNIA

„Atelier de citire rapidă” susținut de Andreea Văsi, trainer Learning Point

 

 

Zilnic, în intervalul 29 august – 2 septembrie, Târgul Gaudeamus Brașov va găzdui Tombola Gaudeamus, organizată de Radio România. Tragerea la sorți a câștigătorilor va avea loc

din 90 în 90 de minute.


*Learning Point mărește calitatea și cantitatea timpului liber, sprijină reducerea stresului creat de fluxul imens de informații specific secolului XXI, contribuie la diminuarea analfabetismului funcțional, prin ateliere de învățare cu tematici specifice: citire rapidă, memorare, învățare.
Learning Point, în cadrul Târgului Gaudeamus Brașov, dorește să facă mai placută relația cu cărțile care “trebuie” citite, să îmbunătățească calitatea timpului petrecut alături de o carte, prin antrenament de mărire a vitezei de citire într-un atelier inedit de citire rapidă.

Andreea Văsi este trainer de învățare rapidă, fost cadru didactic cu o experiență de peste 17 ani în educație.

Timp de cinci zile, vă așteptăm să sărbătorim împreună Centenarul Marii Uniri, 90 de ani de Radio România și Ziua Limbii Române, în Piața Sfântul Ioan. Cartea și muzica își dau întâlnire în centrul cetății între 29 august și 2 septembrie, când prima ediție a Târgului Gaudeamus Brașov se va desfășura simultan cu ediția 2018 a Festivalului Cerbul de Aur.
Târgul Gaudeamus Brașov este organizat de Radio România, prin Echipa Gaudeamus și Radio Târgu Mureș, în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov.

Deschiderea oficială a ediției va avea loc miercuri, 29 august, la ora 14.00. Programul de vizitare este, zilnic, între orele 11.00 și 21.00, iar accesul publicului este liber.


Vineri, 31 august, Ziua Limbii Române va fi celebrată la Târgul Gaudeamus Brașov printr-o serie de evenimente organizate de Primăria Municipiului Brașov și de Radio România în Piața Sfântul Ioan.


Președintele de onoare al ediției inaugurale a evenimentului este prof. pr. Vasile Oltean,
directorul Muzeului Primei Școli Românești din Șcheii Brașovului, membru fondator și vicepreședinte al Despărțământului Cultural Astra Brașov.


Câteva dintre reperele ediției de debut a Târgului Gaudeamus Brașov:

 

  • cele mai recente apariţii editoriale din ţară şi de peste hotare (prin participarea a peste 30 de edituri şi agenţii de difuzare de carte, românească și străină), bestseller-urile momentului şi titlurile în vogă în ultima perioadă, precum și o bogată selecție de muzică și de jocuri educative;
  • „Limba română, limba Unirii’’, dezbatere și recital poetic, eveniment organizat de Radio România Cultural, vineri, 31 august, de la ora 16.00, de Ziua Limbii Române

Participă scriitorul și criticul literar Adrian Lăcătuș, decanul Facultații de Litere din Brașov,  Dan Mircea Cipariu, scriitor, jurnalist și manager de proiecte și programe culturale, poetul Robert G. Elekes, și poeta Naomi Ionică. În an Centenar vorbim despre evoluția, sau după unii, involuția limbii române, în acești o sută de ani și nu numai. Am reușit oare să respectăm testamentul spiritual al lui Simion Bărnuțiu, care devine cu atât mai actual astăzi: „vedeți cum ne-am luptat noi pentru limba și romanitatea noastră: luptați-vă și voi și le apărați ca lumina ochilor voștri”?

La finalul dezbaterii, cei patru scriitori vor citi câte un scurt fragment din creația proprie.

  • Tombola Gaudeamus, organizată zilnic din 90 în 90 de minute pe tot parcursul evenimentului, pe baza buletinelor de vot al publicului

Cele câteva zeci de premii care îi așteaptă pe brașovenii iubitori de carte și pe turiștii aflați în zonă în aceste zile, vor fi oferite de sponsorii ediției: Emex (vouchere pentru achiziționarea de produse ale companiei, în valoare de câte 300 de lei), HidroProtect (2 imprimante), sportpartner.ro (articole sportive – seturi de badmington, mingi de volei și de fotbal).

 

  • Standul Centenar România, care reunește volume cu această tematică, sau publicate în onoarea acestui moment istoric, care pot fi studiate aici și achiziționate de la standurile participanților;

 

 

  • Sâmbătă și duminică, cititorii pasionați sunt așteptați să-și exerseze și să își îmbunătățească performanțele prin participarea la atelierele de citire rapidă care vor avea loc, în mai multe sesiuni de câte 30 de minute, la Târgul Gaudeamus; înscrierea la ateliere se poate face fie la Secretariatul care funcționează în incintă, fie printr-un mesaj trimis pe pagina Facebook Radio România Gaudeamus.
  • Concursul Miss Lectura adresat celor mai frumoase vizitatoare, al cărui premiu va fi oferit de Blue Lily Cosmetics;

 

  • Campania Cărțile se întorc acasă, care are ca principal obiectiv constituirea, prin donaţii din partea expozanţilor şi a vizitatorilor, a unui fond de carte care, la finalul evenimentului, este oferit unei biblioteci publice, subfinanţate la capitolul achiziţii. Destinația volumelor donate cu prilejul Târgului Gaudeamus Brașov 2018 este biblioteca publică din comuna Sânpetru din județul Brașov.


Premiile GAUDEAMUS
Brașov 2018 vor fi decernate duminică, 2 septembrie, începând cu ora 17.00, astfel:

  • Trofeele GAUDEAMUS (acordate editurilor – locurile 1, 2 şi 3) şi Cea mai râvnită carte a târgului, decernate prin Votul Publicului exprimat prin completarea unor chestionare distribuite în rândul vizitatorilor pe întreg parcursul evenimentului;
  • Trofeele Presei – decernate jurnaliştilor pe secţiunile publicaţii, radio, TV şi online, tot prin Votul Publicului;
    · Premiul Miss Lectura, acordat celei mai frumoase vizitatoare.

Târgul GAUDEAMUS Brașov face parte din Programul LECTURA, proiect de anvergură naţională iniţiat şi derulat de Radio România cu scopul declarat de a susţine cultura scrisă din ţara noastră prin evenimente de tip expoziţional, dedicate în principal cărţii şi ofertei educaţionale.

 

 

Leave a Reply

%d bloggers like this: