Program educațional de smart learning, susținut de Allview

 

Elevii clasei a II-a de la Școala “Nae A. Ghica” din Rucăr descoperă de mai bine de un semestru un nou model de învățare, find asistați în permanență de o tabletă Allview, cu
softuri special adaptate pentru a le fi acestora suport la cursuri.
Programul pilot a debutat la începutul anului școlar 2018-2019, când fecare dintre micuții școlii din Rucăr a primit câteo tabletă Allview, ca premiu pentru participare în cadrul unui
proiect de reciclare. Sub îndrumarea profesorului învățător, elevii au descoperit cât de utilă
poate fi o tabletă în procesul de învățare și cum o aplicație poate substitui testarea clasică, cu care erau obișnuiți din manual.
“Elevii folosesc tableta la aproape toate materiile din programă, cu precădere la limba
română și matematică. Cu ajutorul unor aplicații dedicate, aceștia fac exerciții care le solicită deopotrivă cunoștințele și creativitate. Clasa a II-a din școala noastră, înscrisă în acest program pilot, a înregistrat rezultate peste medie la testările considerate clasice, de
tip Comper, iar elevii sunt foarte încântați de acest mod de învățare”, a spus Florin Bălan,
directorul Școlii Gimnaziale “Nae A. Ghica” din Rucăr.
Pentru că s-a dovedit un succes, partenerii din cadrul programul iau în calcul extinderea
acestuia. Vizate sunt în special unitățile de învățământ din mediul rural, unde accesul către
zona tech se face cu mai mare dificultate decât la oraș.
“Smart learning-ul este o preocupare pentru noi, find un model educațional aplicat cu
succes în toate țările dezvoltate ale lumii. De la vârste fragede, copiii pot fi stimulați și
orientați de către părinții și dascălii lor către zona tech, prin smart learning. Aceasta este
cea mai bună opțiune ca aceștia să descopere ce le oferă tehnologia dincolo de
entertainment”, a explicat managerul general Allview, Lucian Peticilă.
Despre Allview
Creat în 2004, Allview este brandul autohton de smartphone-uri și tablete numărul 1 din România. În
2010, Allview a fost prima companie din România care a lansat o tableta PC, a urmat în 2011 primul
smartphone sub brand românesc. În 2016, proiectul Allview Smart Home a diversicat portofoliul
companiei cu o soluție complexă de automa#zare și monitorizare a locuinței. Brandul Allview este
prezent pe piețele IT&C din Polonia, Bulgaria, Germania, Spania, Ungaria, Olanda, Moldova, Serbia,
Muntenegru, Macedonia, Bosnia și Herțegovina, Republica Cehă, Malta, Cipru, Grecia, Lituania,
Slovenia, Letonia și Estonia. Allview se a@ă într-un proces con#nuu de inovație și dezvoltă tehnologii
care oferă acces la cunoaștere, informație, la o viață mai bună

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: