Smiley face

Primăria Sibiu mai obține încă 7,3 milioane lei din fonduri europene pentru reabilitarea Școlii gimnaziale Radu Selejan

Primarul Astrid Fodor și directorul general al ADR Centru, domnul Simion Crețu au semnat săptămâna trecută contractul prin care se acordă finanțarea din fonduri europene pentru reabilitarea Școlii gimnaziale Radu Selejan în vederea creșterii eficienței energetice a clădirii. Finanțarea proiectului în valoare de 7,284,710.92 lei este acordată prin Programul Operațional Regional 2014-2020, prioritatea de investiții 3.1.B care vizează îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor publice.

 

“Pe această axă am reușit să obținem finanțare pentru alte trei clădiri în care funcționează unități de învățământ: școala 1, 21 și Liceul Constantin Noica. De asemenea, în același domeniul al eficientizării energetice am depus spre finanțare proiectul de reabilitare a trei clădiri de blocuri din Sibiu, acesta afându-se în prezent în evaluare” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

 

Scopurile generale ale proiectului sunt:

 

  • Scăderea consumului anual de energie convențională în clădire cu cel puțin 40%;
  • Creșterea consumului de energie din surse regenerabile cu cel puțin 15% prin utilizarea sistemelor alternative de producere a energiei și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră;
  • Îmbunătățirea aspectului clădirii prin anveloparea termică.

 

Lucrările prevăzute în acest scop includ:

  • Izolarea termică a fațadelor clădirii;
  • Instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice (panouri fotovoltaice) și termice (pompe de căldură aer-apă);
  • Reabilitarea sistemului de încălzire și a celui de furnizare a apei calde;
  • Instalarea unui sistem de ventilare forțată cu recuperarea căldurii în grupurile sanitare;
  • Înlocuirea corpurilor de iluminat cu unele eficiente energetic și cu durată de viață mai mare;
  • Montarea unui sistem de management și control al consumului de utilități (Building Management System).

 

De această investiție vor beneficia peste 500 elevi și 30 de cadre didactice care își desfășoară activitatea în cadrul școlii.

 

Următorul pas după obținerea finanțării este organizarea procedurii de achiziție pentru realizarea proiectului tehnic și pentru execuția lucrărilor de construcție. Proiectul prevede finalizarea lucrărilor până în iunie 2020.

 

 

Leave a Reply

%d bloggers like this: